Mai mult de jumătate dintre călugării italieni au peste 60 de ani
12.11.2001, Roma (ZENIT) - Peste jumătate dintre cei 24.730 de călugări care trăiesc în Italia au cel puţin 60 de ani, vârstă la care majoritatea oamenilor din această ţară se pensionează, informează un raport. Acesta a fost prezentat în cadrul reuniunii de săptămâna trecută a Conferinţei Italiene a Superiorilor Majori; astfel 6% dintre călugării italieni au sub 30 de ani; 11% au între 30 şi 39 de ani; şi 10% au între 40 şi 49 de ani. Alţi 17% au între 50 şi 59 de ani; 21% între 60 şi 69 de ani; 22% între 70 şi 79 de ani; şi 13% peste 80 de ani.
Pr. Mario Aldegani, de 48 de ani, Provincialul Congregaţiei Sf. Iosif, care tocmai a fost ales preşedintele Conferinţei Superiorilor, a declarat: „Este adevărat, suntem tot mai bătrâni şi vocaţiile sunt în descreştere. Nu este însă o situaţie dramatică. Problema ar apărea dacă aceasta ar slăbi vigoarea vieţii călugăreşti.”
Pr. Aldegani a mai spus că Superiorii Provinciali au reafirmat disponibilitatea de a asculta de Biserică şi de Episcopi. În ceea ce priveşte viaţa consacrată, întâlnirea a reflectat asupra nevoii comune de „a asculta şi înţelege problemele” călugărilor. „Acum patru ani, ne-am hotărât să ne concentrăm asupra `relaţiei` cu Biserica, societatea şi cultura”, mai declarat Pr. Aldegani. „Trebuie să continuăm acest drum, înrădăcinându-ne tot mai mult identitatea noastră în Biserică şi în lume. În ciuda dificultăţilor şi crizelor, viaţa consacrată continuă să fie extrem de sănătoasă.”
