Patriarhul Teoctist a transmis un mesaj de frăţească dragoste Suveranului Pontif
21.12.2001, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - Prima ţară ortodoxă care a primit vizita oficială a unui Suveran Pontif, România a fost, în această calitate, şi cea dintâi care a dăruit – anul acesta – bradul de Crăciun Vaticanului şi Capului Bisericii Catolice, Suveranului Pontif.
Pornit din centrul României, dintr-o pădure a judeţului Harghita, şi străbătând în drumul său spre Piaţa Sfântul Petru din Cetatea Vaticanului câteva ţări europene, bradul a fost prezentat Papei Ioan Paul al II-lea în ziua împodobirii şi aprinderii lui, 17 decembrie, de P.S. Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, de ÎPS Ioan Robu, Mitropolit şi Arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti, şi de şeful statului român, preşedintele Ion Iliescu.
„Suveranul Pontif a fost deosebit de încântat, de bucuros, a amintit din nou de vizita aproape perfectă pe care a făcut-o la Bucureşti în 1999 (7-9 mai, n. red.), de întâlnirea pe care a avut-o cu Patriarhul Teoctist, şi a spus că imaginea poporului român, aşa cum l-a cunoscut în acele zile, o va duce în viaţa de dincolo. Mesajul Ortodoxiei la bradul de la Vatican a fost un mesaj de frăţească dragoste din partea P.F. Părinte Teoctist către Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea şi un semn al legăturilor strânse pe care Biserica Ortodoxă Română le are cu Biserica Catolică”, a relatat pentru buletinul „Viaţa Cultelor”, la 19 decembrie, P.S. Vincenţiu.
Legăturile dintre cele două Biserici îşi au izvorul în chiar tradiţia apostolică a lor, aşa cum a subliniat de altfel, în cuvântul rostit în Piaţa Sf. Petru, Episcopul vicar patriarhal de la Bucureşti: „Bucuria mântuirii o vesteşte an de an Biserica Ortodoxă Română, de la întemeierea sa, prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, fratele Sfântului Apostol Petru, până astăzi, când iată, din faţa acestei măreţe Catedrale, ce adăposteşte cinstitele moaşte ale Sfântului Apostol Petru, o vesteşte lumii întregi.” „Acum, în acest moment al bucuriei, în faţa acestui minunat brad dăruit şi împodobit de fiii poporului român, având în faţa ochilor exemplul de viaţă şi jertfelnicie al Sfinţilor Apostoli Andrei şi Petru, următori ai Mântuitorului Iisus Hristos, adresez urările noastre de pace pe pământ şi bunăvoire între oameni, pentru ca în acest nou mileniu să dăm cu adevărat, prin faptele noastre, slavă lui Dumnezeu”, şi-a încheiat alocuţiunea P.S. Vincenţiu.
