Bunurile bisericilor maghiare ar putea fi retrocedate în acest an
24.01.2002, Cluj-Napoca (Transilvania Jurnal) - Conducerea UDMR a avut ieri, la Cluj-Napoca, o întâlnire cu reprezentanţii Bisericilor istorice maghiare în vederea consultării acestora din urmă cu privire la clauzele care vor fi introduse în noul protocol dintre Uniune şi PSD. Preşedintele uniunii, Marko Bela, a declarat că principala problemă ridicată de capii bisericilor maghiari a fost cea referitoare la retrocedarea în totalitate a bunurilor mobile şi imobile care au aparţinut acestor culte şi care au fost confiscate abuziv de regimul comunist.
Potrivit liderului UDMR, pentru comunitatea maghiară este foarte importantă revigorarea învăţământului confesional şi vocaţional, lucru aproape imposibil de realizat în cazul în care bisericile nu reintră în posesia clădirilor pe care le-au deţinut până în 1948. „Bineînţeles că în protocol va fi cuprinsă problema aceasta ca prioritate. Trebuie să avem o lege în acest sens”, a afirmat Marko Bela, reamintind faptul că la Parlament a fost depus deja un proiect de lege cu privire la retrocedarea bunurilor care au aparţinut cultelor maghiare. „Anul 2002 trebuie să fie anul rezolvării problemei proprietăţii (…) Suntem de acord cu PSD că în acest an trebuie să încheiem capitolul retrocedare”, a precizat liderul Uniunii.
La rândul său, senatorul UDMR de Cluj, Eckstein-Kovacs Peter, a declarat că reprezentanţii bisericilor maghiare au solicitat ca în noul protocol UDMR-PSD să fie prevăzute termene clare în ceea ce priveşte retrocedarea bunurilor. Consilierul Bisericii Unitariene, Miko Laurenţiu; a mai spus că episcopii maghiari au cerut liderului UDMR, Marko Bela, să le faciliteze cât mai repede o audienţă la premierul Adrian Năstase pentru a discuta cu acesta pe marginea retrocedărilor.
El a precizat că reprezentanţii bisericilor tradiţionale maghiare au mai solicitat astfel de întâlniri, dar de fiecare dată acestea au fost anulate sau amânate. (Claudiu Paul Corăbian)
