Sătenii din Cleja sunt catolici români

07.03.2002, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - La 15 km de Bacău (estul României) se află satul Cleja, care ar trebui să fie bine cunoscut românilor măcar pentru faptul că aici scriitorul Vasile Alecsandri (1821-1891) a auzit şi a notat, în 1843, balada „Mioriţa”, capodoperă a folclorului naţional. Lucrurile nu stau aşa, iar locuitorii satului au primit, în urmă cu mai bine de două sute de ani, un nume care pentru ei sună a batjocură. La 1780, într-o scrisoare către Episcopul Batthyani al Transilvaniei, preotul secui Petru Zöld, originar din părţile Harghitei (centrul României), îi descria astfel pe catolicii din Moldova, printre care trăise ca refugiat vreme de cinci ani: „se îmbracă româneşte şi vorbesc pocit (csango) ungureşte. De la acest csango a venit porecla de ceangăi dată catolicilor din această parte de ţară, consideraţi multă vreme a fi de origine maghiară. Primul om de ştiinţă care a demonstrat că aceştia sunt români veniţi din Transilvania a fost profesorul Dumitru Mărtinaş, care din păcate a murit fără să-şi vadă publicată lucrarea sa monumentală, Originea ceangăilor din Moldova, apărută în Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (Bucureşti, 1985).

Pr. Augustin Pascaru, parohul comunităţii catolice de la Cleja, păstoreşte aici 2000 de credincioşi. 20 dinte aceştia s-au înscris în Asociaţia Ceangăilor Maghiari, au deschis într-o casă un fel de şcoală şi oferă burse de studiu de câteva luni în Ungaria. Scopul este ca, o dată întorşi în sat, copiii să ceară înfiinţarea de clase cu predare în limba maghiară. De la Budapesta, mai spune Pr. Augustin într-un interviu acordat publicaţiei „Formula AS”, nr. 505 (9), 4-11 martie 2002. vin camioane cu daruri şi ajutoare, localnicilor le sunt oferite excursii gratuite în Ungaria, li se dau bani şi li se fac promisiuni. În reportaje scrise sau televizate clejanii sunt prezentaţi drept o minoritate etnică, săracă şi oprimată de către români. „Realitatea e alta. Oamenii se simt şi se ştiu români catolici. Problema este deci politică, aşa cum a fost şi prin 1953, când MADOS (o formaţiune politică comunistă a maghiarilor din România, n.red.) aducea în satele ceangăieşti profesori maghiari şi le interzicea copiilor să înveţe limba română. Totul este provocat de emisari veniţi din afară. Ei ne plâng de milă şi poftesc a-şi impune părerile în contra realităţii. Noi, ceilalţi, trebuie să răbdăm. Nu avem nici o putere câtă vreme guvernul actual face afaceri cu UDMR. Ei împart pita şi slana în această ţară. Noi doar privim cum politica se poartă peste capul nostru, deşi politica nu are ce căuta nici în şcoală, nici în biserică.”

Părintele Augustin arată în continuare că toate aceste lucruri se datorează faptului că nu există până acum o istorie scrisă, bazată pe documente şi mărturii de necontestat, a acestei populaţii, că nu există un dicţionar al limbii vorbită de ea şi nici o istoriei a literaturii ei orale, care să continue studiile lingvistice şi etnofolclorice ale lui Dumitru Mărtinaş, Ion H. Ciubotaru, Anton Coşa. La Săbăoani – în apropiere de Cleja – a fost înfiinţat un muzeu ceangăiesc, dar în lipsa unor fonduri de achiziţii, sătenii au vândut deja unor turişti maghiari multe obiecte şi costume populare vechi. Interlocutorul reporterului de la revista citată acuză de asemenea indiferenţa instituţiilor de stat româneşti, inclusiv a TVR, care „găzduieşte proteste imaginare privind oprimarea culturală a ceangăilor, dar nu vine să discute” cu aceştia, să vadă ce gândesc ei despre originea lor. „Ne luptăm cu cei care vor să ne maghiarizeze, dar şi cu cei care consideră că cine nu e ortodox nu e român. Cât poate, Biserica noastră ţine sus steagul românismului, având sprijinul Vaticanului şi personal al Sfântului Părinte. Avem şi noi nevoie de mediatizare, dar nici un ziar de la Bucureşti nu ne-a trecut pragul. În schimb, vin săptămânal ambasadori şi emisari politici unguri, merg pe ocolite, nu se prezintă oficial, apoi fac declaraţii în numele comunităţii noastre. Nu am auzit pe nimeni din guvernul României luând atitudine sau protestând. E tare dureros să te trezeşti singur, să te trezeşti al nimănui în chiar ţara ta.”