Parlamentul European a aprobat controversatul raport privind femeile şi fundamentalismul
13.03.2002, Strasbourg (ZENIT) - Parlamentul European a aprobat la limită un raport care are scopul de a sublinia violările drepturilor femeii, provocate de cauza extremismului religios. Raportul „Femeile şi fundamentalismul”, prezentat de deputatul socialist spaniol María Izquierdo, a fost aprobat cu un vot de 242 la 240. Au existat şi 42 de abţineri.
Europarlamentarii au modificat sau eliminat unele dintre cele mai controversate puncte ale raportului, cum ar fi cererea ca liderii religioşi, inclusiv Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhi răsăriteni, să îşi schimbe perspectiva cu privire la lesbianism. „Dreptul la controlul propriului corp”, privit de unele grupuri ca o justificare pentru avort, a fost de asemenea eliminat din text.
Radio Vatican a descris textul ca fiind „controversat” şi cu „o amprentă seculară”. Episcopii europeni au trimis o scrisoare Partidului Socialist European, care a sprijinit raportul, spunând că documentul este „contradictoriu şi necorespunzător”, deoarece în mare parte nu face diferenţa dintre „fundamentalismul religios şi practicarea normală a religiei”.
