O „martiră” vie s-a întâlnit cu Papa la Sofia
27.05.2002, Sofia (ZENIT) - În timpul vizitei din Bulgaria, Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit cu o soră carmelită care a petrecut 38 de ani în închisoare. Sr. Tereza a Pruncului Isus şi o altă călugăriţă s-au refugiat în corul bisericii Sf. Francisc după ce comuniştii le-au închis mănăstirea. Celalaltă călugăriţă a murit după doi ani.
„I-am spus Papei că ne-am sacrificat pentru Biserică şi că am rămas întotdeauna fidele Bisericii”, a spus ea serviciului de ştiri Vidimus Dominum. „Am dorit să îi mulţumesc [Papei] pentru gestul de a veni aici, în mijlocul nostru”, a spus călugăriţa.Ea s-a întâlnit cu Papa atunci când acesta a vizitat sâmbătă mănăstirea catolică de rit bizantin.
Călugăriţa i-a cunoscut personal pe cei trei preoţi aumpţionişti care au fost martirizaţi în 1952 în Plovdiv, şi care au fost beatificaţi duminică de Papa. Mănăstirea carmelită are opt călugăriţe, trei dintre care sunt novice din Slovacia. Vizitând comunitatea de rit bizantino-slavic, Papa le-a salutat în mod special pentru „surorile carmelite şi pe surorile Euharistiei” care au „ţinut viu idealul consacrării lor şi au susţinut cu rugăciunea şi penitenţa credinţa creştină în Domnul lor”.
