Cel de-al 25-lea Crăciun din acest pontificat
25.12.2002, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea a celebrat astăzi cel de-al 25-lea Crăciun ca Papă, cu acelaşi program ca şi în anii precedenţi, marcat de numeroase şi dese celebrări liturgice.
Sfântul Părinte a celebrat Liturghia de la Miezul Nopţii, care a fost urmărită de milioane de telespectatori de pe toate cele cinci continente. Astăzi, la amiază, a dat binecuvântarea Urbi et Orbi şi a făcut urări de Crăciun în peste 60 de limbi. Sfântul Părinte le-a urat românilor, în limba română: „Sărbători Fericite de Crăciun şi Anul Nou”.
În acest an, Suveranul Pontif nu a putut da binecuvântarea – ca în toţi anii – de la balconul central al Bazilicii Sfântul Petru din Vatican, ci din curtea interioară, din cauza lucrărilor de renovare din interiorul bazilicii.
Pentru a celebra într-un mod deosebit cel de-al 25-lea Crăciun al acestui pontificat, Consiliul Pontifical pentru Comunicaţiile Sociale a invitat coruri de pe cele cinci continente să participe la un omagiu televizat, de 24 de ore, transmis în întreaga lume în ziua de Crăciun de către televiziunile prin cablu şi pe Internet.
