Arhiepiscopul grec sprijină construirea Catedralei Neamului
13.06.2003, Bucureşti (Catholica) - Miercuri s-a încheiat vizita Preafericitului Christodoulos Paraskevaidis, Arhiepiscopul ortodox al Atenei şi al toată Elada, care a întreprins o vizită oficială în România, la invitaţia Preafericitului Teoctist Arăpaşu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Vizita a oferit numeroase ocazii de comuniune între cele două Biserici Ortodoxe.
Vineri, în cadrul conferinţei de presă având ca temă „Biserica Ortodoxă şi Europa”, invitatul grec a vorbit despre importanţa crescândă pe care o joacă ortodocşii în Uniunea Europeană. „Grecii reprezintă o minoritate în UE dar, odată cu lărgirea comunităţii, numărul creştinilor ortodocşi va creşte treptat.” Patriarhul Teoctist a continuat ideea, afirmând că: „Ortodoxia va aduce în UE pe lângă valorile ştiinţei, ale tehnologiei şi mai ales ale culturii, spiritul de dreptate, întrajutorare, lumina sufletească permanentă, cu biblioteci întregi necunoscute europenilor, cum ar fi Filocalia, cea mai valoroasă carte religioasă”.
Luni seara, capul Bisericii a fost primit de premierul român la Palatul Victoria. Oaspetele a vorbit despre eforturile guverului României privind integrarea europeană dar şi relativ la Biserica Ortodoxă, lăudând „actul reparatoriu” al restituirii proprietăţilor bisericeşti ale BOR. Arhiepiscopul Christodoulos a mai apreciat susţinerea de către guvern a proiectului de construire a Catedralei Neamului şi a anunţat: „Astăzi, noi, membrii Bisericii Greceşti, am luat hotărârea de a contribui cu 100.000 euro la înălţarea catapetesmei viitoarei Catedrale”.
Marţi, Arhiepiscopul grec şi Patriarhul român au binecuvântat biserica cu hramul Buna Vestire din complexul Loulis. Proprietarul Konstantinos Loulis, fost guvernator al Muntelui Athos între anii 1989-1991, conform tradiţiei familiei sale, a construit lângă noua fabrică de la Cernica această biserică, în care duminica trecută s-a şi oficiat primul botez. Biserica este o copie fidelă a celei a Sfântului Andrei de la Athos. În aceeaşi zi, seara, Preafericitul Christodoulos şi Preafericitul Teoctist au inaugurat o cantină a săracilor.
