Signis-India pregăteşte un festival de film dedicat Maicii Tereza
15.07.2003, Roma (Catholica) - Asociaţia Catolică Internaţională pentru Radio-Televiziune şi Film (Signis) din India organizează un Festival de Film dedicat Maicii Tereza de Calcutta, în cadrul programului de celebrări care au loc cu ocazia beatificării acestei călugăriţe de origine albaneză, la 19 octombrie. Festivalul se va încheia la 1 noiembrie.
După cum a declarat agenţiei Fides pr. Paul C.M., iniţiatorul acestei manifestări, „scopul festivalului este acela de a căuta şi a descoperi toate aspectele şi spiritualitatea vieţii Maicii Tereza”, şi a adăugat că până acum „nici unui fericit sau sfânt nu i s-a dedicat un festival de film”. Oraşul Calcutta – care are cele mai multe săli de cinematograf din India -, va fi gazda evenimentului.
Pentru acest festival a fost programată proiectarea a diferite filme şi documentare care relatează biografia Maicii Tereza, precum „Something beautiful for God” (Ceva frumos pentru Dumnezeu – BBC 1969); filmul, în două părţi, al surorilor Petris, „Mother Teresa, her legacy” (Maica Tereza, moştenirea ei) şi „Mother Teresa, her world” (Maica Tereza, lumea ei) . De asemenea, se vor proiecta documentarele de la EWTN intitulate „Mother Teresa first love” (Maica Tereza, prima iubire – 1997) şi „Total surrender” (Supunere totală).
