Vocaţia: un drum spre descoperirea propriului nume
09.08.2003, Oradea (Catholica) - În zilele de 7 şi 8 august, tinerii participanţi la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic au avut ocazia să îi asculte pe pr. Olivo Bosa SJ, pr. Jurek Brzoska SJ şi pr. Florin Păuleţ SJ, toţi trei din comunitatea iezuiţilor din Cluj-Napoca, în cadrul conferinţei cu tema „Viaţa omului sub semnul chemării lui Dumnezeu”, una dintre cele care au trezit un interes mare în rândul tinerilor. Ei au primit un pliant intitulat „Vocaţia: un drum spre descoperirea propriului nume”, care conţinea temele: Cine eşti? Cum te cheamă? Cum poţi să discerni şi să ajungi la scopul vieţii tale? Sugestii pentru a face o alegere bună; Modalitatea alegerii.
În prima parte: Cine eşti? Cum te cheamă?, preoţii le-au transmis tinerilor faptul că: „Eşti o persoană liberă, iubită şi chemată să iubeşti, îndreptată spre un scop, spre o întâlnire… ai primit viaţa ca un dar de la Dumnezeu, care te-a dorit şi iubit, de aceea te-a şi creat… Nu ai fost creat fără un scop şi nici pentru a fi izolat, deoarece ţi-a fost dat un nume. Un nume care trebuie descoperit, înţeles, şi doar trăind cu libertate şi responsabilitate viaţa proprie se poate înlătura tot ceea ce îl umbreşte”. „Precum Dumnezeu a pus totul în slujba omului, dăruindu-se pe sine însuşi, tot la fel şi tu vei fi cu adevărat liber slujindu-l pe Dumnezeu şi pe aproapele. Astfel vei putea descoperi chemarea ta.”
Pentru a găsi răspuns la întrebarea care îi frământă pe mulţi dintre ei: Cum poţi să discerni şi să ajungi la scopul vieţii tale?, tinerii sunt îndemnaţi să facă distincţia vitală între Creator şi creaturi, pentru a nu pierde direcţia şi sensul vieţii, care este acela de a fi cu şi al lui Dumnezeu. „Tot ceea ce există, toată creaţia, sunt doar mijloace, sunt un dar… doar Dumnezeu este infinit, care dă un sens deplin vieţii şi setei noastre de viaţă. Aşadar eşti invitat să te foloseşti de aceste mijloace doar în măsura în care te ajută să te realizezi deplin ca fiu/fiică a lui Dumnezeu, şi deci să renunţi la tot ceea ce te îndepărtează de El.”
Mijloacele care îi pot ajuta pe tineri în descoperirea vocaţiei sunt: „meditarea cuvântului lui Dumnezeu, examinarea conştiinţei, viaţa sacramentală, a avea un însoţitor spiritual, a trăi cu sinceritate şi responsabilitate prezentul, a se dărui cu generozitate în numele Domnului”. „Va veni momentul – se arată în continuare în pliant – când va trebui să te hotărăşti pentru a alege starea ta de viaţă. Numai tu poţi face acest lucru, nimeni nu te poate înlocui sau să îţi indice direcţia de urmat. Devenind mai sensibil faţă de viaţa ta interioară şi ţinând cont de darurile şi calităţile primite de la Dumnezeu, vei putea înţelege în ce stare de viaţă acestea se vor putea dezvolta mai bine şi în care dintre aceste stări vei putea da mai mare mărire lui Dumnezeu.”
Încheiem cu rugăciunea Sf. Ignaţiu de Loyola, fondatorul Societăţii lui Isus, propusă de preoţii iezuiţi în pliant: „Ia-mi, Doamne, şi primeşte toată libertatea mea, memoria, mintea şi voinţa mea toată, tot ce am sau se posed, e din darul tău. Ţie, Doamne, ţi le înapoiez, toate ale tale sunt, dispune de ele după bunul tău plac, dă-mi numai iubirea şi harul tău, şi mi-e de ajuns.”
