Părintele Galeriu a trecut la cele veşnice
13.08.2003, Bucureşti (Catholica) - Duminică, 10 august a.c., în jurul orei 21, părintele Constantin Galeriu a încetat din viaţă la vârsta de 85 de ani. El se afla de trei săptămâni internat, în comă, la Spitalul Clinic Universitar din Bucureşti. Înmormântarea urmează să aibă loc în dimineaţa acestei zile.
În perioada de spitalizare, aflăm dintr-o publicaţie naţională, salonul în care s-a aflat pr. Galeriu a fost vizitat intens de persoane de toate vârstele şi din toate colţurile ţării, care au dorit să îl mai vadă în viaţă. Trupul neînsufleţit a fost depus luni la biserica Sf. Silvestru, unde va avea loc de altfel astăzi înmormântarea: a fost ales acest loc, informează un comunicat al Patriarhiei Ortodoxe, deoarece aceasta a fost biserica în care a slujit în ultimii ani ai vieţii.
Constantin Galeriu s-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răcătau-Răzeşti (judetul Bacău), într-o familie de tarani. A urmat şcoala primară în comuna natală, iar apoi Seminarul teologic „Sfântul Gheorghe” din Roman (1930-1938). A urmat Facultatea de Teologie din Bucureşti (1942) şi a devenit doctor in Teologie Universitară, în 1973. A fost preot în satul Podul Văleni – judeţul Prahova (1943-1947) şi la parohia „Sf. Vasile” din Ploieşti (1947-1973). În perioada 1973-1974 a fost transferat ca îndrumător spiritual la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. Între 1974 şi 1977 a fost lector, iar apoi profesor titular la acelaşi institut.
De la 1 ianuarie 1990 a fost numit şi vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. A fost profesor la Universitatea din Târgovişte, unde a predat teologie dogmatică, şi la Facultatea de Drept a Universităţii Ecologice din Bucureşti, pentru istoria şi filosofia religiilor. Din cauza convingerilor sale religioase şi umanitare, părintele Galeriu a fost întemniţat de mai multe ori, în anii 1950 şi 1952-1953. A fost căsătorit şi a avut patru fii. Autor al mai multor studii şi lucrări teologice, în 1992 părintele Galeriu a fost declarat Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti.