Situl INTC, imaginea online a întâlnirii
17.08.2003, Oradea (Catholica) - Acum trei săptămâni a fost lansat situl Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic, eveniment ajuns la a IX-a ediţie. În această perioadă, situl www.intc.cnet.ro a înregistrat peste 1200 de vizite şi aproape 20.000 de pagini vizualizate, fiind pentru mulţi internauţi o posibilitate excelentă de a urmări Întâlnirea de la distanţă.
Dacă nu l-aţi vizitat până acum, nu este prea târziu: veţi afla pe sit peste 500 de fotografii de la INTC 2003, fotografii ce dau mărturie despre acest eveniment ce a reunit peste două mii de tineri catolici, şi nu numai, din întreaga ţară. Mai mult, situl oferă şi patru mici filmuleţe de 15 secunde cu înregistrări din ultima zi a întâlnirii, care vă vor transmite cu siguranţă o parte din emoţia de atunci. Fotografiile se completează cu cele 26 de ştiri oferite de Catholica.ro, publicate şi pe situl INTC.
Dacă unele conferinţe de la INTC v-au trezit interesul, încercaţi la secţiunea resurse. Unele din materialele pregătite pentru conferinţe au fost publicate pe sit: veţi găsi textele pregătite pentru conferinţele despre „Harry Potter” şi „Stăpânul Inelelor”, respectiv despre „Sfânta Scriptură”. Tot la resurse sunt publicate şi textele imnurilor care au câştigat la actuala ediţie a INTC.
Situl INTC este dezvoltat şi găzduit de CNET.ro (Catholica NETwork), un proiect al departamentului media al Conferinţei Episcopale Române ce urmăreşte să ofere posibilităţi de cazare în condiţii avantajoase pentru siturile catolice.
