ZMT din Köln va avea şi o dimensiune ecumenică
22.08.2003, Roma (Catholica) - Mai sunt doi ani până la Ziua Mondială a Tineretului care va avea loc la Köln, dar organizarea acesteia a început deja, iar organizatorii firmă că evenimentul va avea şi o dimensiune ecumenică. „În aceste momente munca noastră constă mai ales în pregătirea spirituală”, a explicat pr. Ulrich Hennes, responsabil pentru pastoraţia tineretului din Arhidieceza de Köln.
Organizatorii caută „să-i ajute pe tineri să traducă în viaţa de toate zilele valorile creştine” şi entuziasmul pe care îl vor primi în zilele din timpul Întâlnirii, care va avea loc în perioada 16-21 august 2005. „ZMT este o invitaţie pentru tinerii catolici de a se întâlni cu Sfântul Părinte”, a subliniat Pr. Hennes. În plus, Memorandumul Consiliului Pontifical pentru Laici explică faptul că Zilele Mondiale ale Tineretului sunt şi o invitaţie la dialog între creştini. De aceea, organizatorii doresc să realizeze momente de rugăciune ecumenică cu tineri de alte confesiuni creştine.
„Mulţi tineri protestanţi, grupuri de scouts şi coruri de tineret, s-au arătat disponibili să ajute la pregătirea pentru primirea tinerilor. Ştiu că mulţi tineri protestanţi din Köln au participat la ZMT de la Paris, Roma şi Toronto”, a adăugat în încheiere Pr. Hennes. În plus, după cum informează Biroul de Presă al ZMT din Köln, Consiliul Pontifical pentru Laici a ales, prin responsabilul cu călătoriile Papei, Mons. Renato Boccardo, locurile unde vor avea loc evenimentele principale ale celei de-a XX-a Zile Mondiale a Tineretului din 2005.
Astfel, Liturghia de deschidere, prezidată de Cardinalul Joachim Meisner, Arhiepiscop de Köln, şi ceremonia de primire a Papei vor avea loc la Poller Rheinwiesen din Köln, iar Veghea de rugăciune şi Liturghia de încheiere a ZMT vor fi celebrate pe aeroportul Hangelar de lângă Bonn. Poller Rheinwiesen poate primi circa 350 de mii de tineri, iar terenul de la aeroport va putea primi peste 800 de mii de tineri – aici tinerii vor putea chiar înnopta în aer liber.
După alegerea locurilor de desfăşurare a evenimentului, începe de-acum a doua etapă de pregătire: cea legată de securitate şi de logistică. Alte informaţii vor fi permanent disponibile pe situl oficial al ZMT 2005 din Köln, www.wyd2005.org. De asemenea, pe situl www.korayzm.org sunt disponibile diferite articole şi fotografii din diferite dieceze germane care pregătesc întâlnirea, şi informaţii în timp real despre pelerinajul Crucii şi al Icoanei Maicii Domnului prin ţările europene.
