Sărbătoarea Sfintei Cruci la mănăstirea din Gherla
16.09.2003, Cluj-Napoca (Catholica) - Pe versantul de apus al dealului Şapte Cruci, la marginea oraşului Gherla, se află mănăstirea greco-catolică „Sfânta Cruce”. Aici s-a aflat duminică PS Florentin Crihălmeanu pentru a celebra Înălţarea Sfintei Cruci şi pentru a hirotoni un nou preot pentru Eparhia de Cluj-Gherla.
Sărbătoarea a început sâmbătă, 13 septembrie, la ora 18, cu rânduiala Vecerniei, urmată de Calea Sfintei Cruci, ne-a informat pr. Pop Gavril, protopop de Gherla. „Întreaga seară a fost consacrată privegherii, reculegerii şi rugăciunii cu scopul de a-i pregăti pe pelerini pentru o cât mai rodnică participare la programul de a doua zi”, zi al cărei punct central a fost Liturghia arhierească prezidată de Episcopul eparhial de Cluj-Gherla.
În predica sa, PS Florentin a vorbit despre împătrita sărbătoare prăznuită la Gherla duminica – ziua Învierii; Înălţarea Sf. Cruci; hramul mănăstirii şi hirotonirea întru preoţie a unui tânăr diacon. Episcopul a amintit apoi martiriul diaconului Ştefan, făcând o paralelă cu martiriul îndurat de Cardinalul Iuliu Hossu după interzicerea BRU în 1948. După hirotonire, proaspătul preot şi-a declarat angajamentul în slujba Evangheliei şi a slujirii aproapelui, şi a amintit de „martirii vii”, exemplificând cu Arhiepiscopul emerit George Guţiu, care a păstorit până anul trecut Eparhia de Cluj-Gherla.
