Un preot capucin italian, „prizonier din iubire”
16.09.2003, Roma (Catholica) - Franciscanii Capucini au decis să se retragă din regiunea muntoasă Abruzzo (din zona central-estică a Italiei), după ce au fost prezenţi aici timp de mai bine de 425 de ani. După ce au adresat în zadar Provinciei Ordinului şi Episcopului locului mai multe apeluri, locuitorii din localitatea italiană Trasacco au decis să îl „zidească” pe preotul lor în conventul care datează din secolul al XVII-lea, pentru a-l împiedica să îi părăsească.
Pr. Emilio Succhiella, în vârstă de 67 de ani, a sosit în Trasacco în decembrie anul trecut, după ce a slujit ca misionar în Columbia timp de mai mulţi ani. Localnicii l-au ţinut închis pentru a-l împiedica să plece. Ei au zidit uşa principală a conventului şi au închis celelalte uşi cu lanţuri şi lacăte, şi au făcut pază permanent în afara clădirii.
Pr. Succhiella a fost uimit de situaţia în care se afla. El a declarat că este obligat prin voturi să asculte de superiorii săi, dar nu ştia cum să iasă din situaţia dificilă. „Mă consider prizonier din iubire”, a declarat el. După intervenţiile autorităţilor ecleziale şi din poliţie, pr. Succhiella i-a rugat pe localnici să îl elibereze, pentru că el trebuie să asculte de superiorii săi. Supunându-se inevitabilului, în cele din urmă localnicii au fost de acord.
