Preoţii din lumea întreagă sunt invitaţi în Malta
09.03.2004, Vatican (Catholica) - Sfântul Scaun i-a invitat pe preoţii din lumea întreagă să participe la o întâlnire internaţională pe tema sfinţeniei. Aceasta se va desfăşura între 18 şi 23 octombrie, în Malta, după cum aflăm din scrisoarea trimisă de Congregaţia pentru Cler, datată la 3 martie şi semnată de prefectul Congregaţiei, Cardinalul Darío Castrillón Hoyos.
„Sfântul Părinte, în apelul său pentru noua evanghelizare, ne invită să `reînvie în noi elanul de la începuturi, lăsându-ne pătrunşi de ardoarea predicării apostolice care a urmat după Rusalii. Trebuie să reînnoim în noi sentimentul înflăcărat al lui Paul, care exclama: Vai mie dacă nu vestesc evanghelia! (1Cor 9,16).` (Novo Millennio Ineunte, nr. 40)”, scrie Cardinalul în mesajul său. „În contextul celebrării a 25 de ani de pontificat ai Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea, şi în tradiţia întâlnirilor anterioare, Congregaţia îi invită pe toţi preoţii din lume să participe la Întâlnirea Internaţională a Preoţilor cu tema: `Preoţii, formatorii sfinţilor noului mileniu`.”
Scrisoarea continuă astfel: „Am ales Malta ca loc al acestei întâlniri deoarece dorim să îl contemplăm pe marele Apostol al Neamurilor, a cărui amintire este în mod special prezentă în acest ţinut. Întâlnirea va avea loc între 18 şi 24 octombrie 2004; vă vom trimite programul final şi detaliile pentru înregistrare cât mai rapid (ele vor fi valabile şi pe situl Dicasterului, www.clerus.org). Nutrind speranţa de a vă vedea în Malta, profit de această ocazie să vă transmit sentimentele mele de stimă şi cele mai bune urări.”
