Un călugăr – ataşat cultural al Ambasadei Georgiei

08.05.2004, Bucureşti (Catholica) - În numărul pe luna mai al revistei Lumea credinţei, magazin ilustrat, este publicat un interviu realizat de Gheorghiţă Ciocioi cu părintele Alexie Kşutaşvili-Lensky, ataşatul cultural al Ambasadei Georgiei la Bucureşti. Părintele îşi va susţine doctoratul, nu peste mult timp, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Actualmente trăieşte în Mănăstirea Antim.

– Părinte Alexie, cum se împacă serviciul de funcţionar la Ambasada Georgiei cu canonul călugăresc?

– Într-adevăr, e destul de greu să faci faţă regimului de lucru pe care ţi-l impune o ambasadă, având în acelaşi timp rânduiala unui vieţuitor în mănăstire. Însă, fiind doar rasofor şi neavând canonul de vieţuire foarte aspru, acest lucru îmi uşurează oarecum situaţia. Poate vă interesează cum am ajuns să fiu funcţionar al Ambasadei? În urmă cu un an şi jumătate, când s-a deschis Ambasada Georgiei din Bucureşti, la Ministerul Afacerilor Externe al Georgiei nu s-a găsit nici un diplomat bun cunoscător al limbii române, iar pentru ambasadă o asemenea persoană era indispensabilă, drept care am fost solicitat să ajut ambasada temporar, ca ataşat cultural.

Am constatat că, din păcate, dintre oamenii care ocupă diferite funcţii diplomatice, nu toţi cunosc bine lucruri legate de istoria Bisericii, nici despre rolul şi importanţa acesteia într-un stat. Cred că nu greşesc dacă spun că prezenţa mea la ambasadă a făcut ca unii să înceapă să privească puţin altfel realitatea din jur şi chiar viaţa lor proprie. Pe de altă parte, noi, oamenii Bisericii, de multe ori, avem anumite idei preconcepute în privinţa politicii externe sau interne a statelor cărora aparţinem. Să cunoşti felul cum gândesc politicienii, argumentaţia lor, nu doar din declaraţiile oficiale, ci pe viu, de la om la om, pot să spun că a fost o experienţă preţioasă pentru mine.

– Biserica din ţara d-voastră este una dintre cele mai vechi Biserici Ortodoxe din lume. Ce puteţi să ne spuneţi despre începuturile ei?

– Rădăcinile Bisericii Georgiene coboară până la începuturile creştinismului. Cronicarii bizantini, Eusebiu de Cezareea, Epifanie al Constantinopolului, Epifanie de Cipru şi alţii, mărturisesc despre activitatea misionară din regatul georgian şi din provinciile romane cu populaţie autohtonă georgiană, Pont şi Capadocia, a Sfinţilor Apostoli Andrei, Matia şi Simeon Cananitul, ultimul avându-şi mormântul chiar la noi, lângă oraşul Suhumi. Săpături arheologice din diferite părţi ale ţării demonstrează clar existenţa comunităţilor creştine încă din sec. 1-2.

La începutul sec. 4, în urma activităţii misionare a Sfintei Nina (Nino), cea întocmai cu Apostolii, în timpul domniei Sfinţilor Regi Mirian şi Nana (317-318), creştinismul devine religie de stat în Georgia. De la începutul formării sale, Biserica noastră a fost organizată ca Biserică de sine stătătoare, fruntaşul ei purtând titlul de Arhiepiscop. Din 468, întâistătătorul Bisericii Iviriei poartă titlul de Catolicos, iar din anul 1012 şi până în prezent – pe cel de Catolicos-Patriarh, subliniindu-se astfel egalitatea în cinste cu alte Biserici Ortodoxe Autocefale.

– Care e mănăstirea de suflet a georgienilor?

– Nu cred că voi greşi dacă aş aminti două; Svetiţhoveli, din Mţheta, şi Ghelati, de lângă oraşul Kutaisi. Noi, georgienii, suntem un popor foarte bogat, deoarece avem numeroase sfinte locuri şi dincolo de graniţe. Aici trebuie să amintesc Mănăstirea Sfintei Cruci din Ierusalim, câteva paraclise georgiene împrăştiate prin Ţara Sfântă, inclusiv pe Muntele Sinai, un pa¬radis din pustia Egiptului pe pereţii căruia se păstrează prima inscripţie în limba georgiană, cu caractere specific georgiene (sec. 5). Mai e şi Mănăstirea Bacikovo din Bulgaria, ctitorită în sec. 12 de un prinţ georgian, Ioan Petriţoni, supranumit „Adevăratul Filosof”.

Un loc deosebit între aceste biserici şi mănăstiri georgiene din afara ţării îl ocupă, desigur, Mănăstirea Iviron din Sf. Munte Athos, ctitorită, chiar la începuturile monahismului athonit, de prietenul şi împreună-slujitorul Sfântului Atanasie cel Mare, Sfântul Eftimie Ivireanul. Toate aceste mănăstiri, afară de locuri de asceză şi curăţire duhovnicească, dintotdeauna au fost mari centre de cultură. Nu-i întâmplător că, până în prezent, lăcaşuri precum Mănăstirea de pe Muntele Sinai, Mănăstirea Sfintei Cruci din Ierusalim, Mănăstirea Bacikovo din Bulgaria şi Ivironul adăpostesc cele mai bogate biblioteci, cu mii de manuscrise georgiene, datorită cărora au fost păstrate opere teologice georgiene create începând încă din sec. 4.

– Care este Sfântul pentru care georgienii au o evlavie deosebită?

– Cu siguranţă, Sf. Gheorghe. De aceea, majoritatea bisericilor din Georgia poartă hramul Sf. Gheorghe. Nu întâmplător, străinii, încă din Evul Mediu, ne-au numit „Ţara lui Gheorghe”, Georgia. Noi, în limba noastră, îi spunem ţării Sakartvelo, fără vreo legătură cu numele Marelui Mucenic.