Regizor român premiat la un festival al filmului religios
26.06.2004, Bucureşti (Catholica) - La începutul acestei luni s-a încheiat la Irkutk cea de a 13-a ediţie a Festivalului internaţional al filmului religios „Cavalerul de Aur”, organizat de Fundaţia internaţională cinematografică cu acelaşi nume, condusă de cunoscutul actor Nikolai Burliaev (interpretul eroului din „Copilăria lui Ivan”, de Andrei Tarkovski) şi aflat sub patronajul Patriarhiei Ruse, informează România Liberă în numărul de astăzi. Pentru prima oară la acest festival a participat şi un cineast roman, Nicolae Mărgineanu, al cărui film „Binecuvântată fii, închisoare”, a fost selecţionat printre cele 19 filme aflate în concursul internaţional.
Filmul a primit premiul al doilea „Cavalerul de Argint”, din partea unui juriu internaţional condus de regizorul sârb Voislav Mirici, ex-aequo cu filmul rusesc „Babusia”, regia: Lidia Bobrova. Premiul I a fost obţinut de regizorul sârb Dusan Kovacevici pentru filmul „Profesionistul”. C. Stănculescu a stat de vorbă cu cineastului român, iar România Liberă citează câteva dintre declaraţii: „Festivalul este itinerant, el desfăşurându-se în fiecare an în alt mare oraş din Rusia. În cei 13 ani de existenţă (o adevărată performanţă pentru Rusia postsovietică, dar şi pentru sufletul şi iniţiatorul festivalului – Nikolai Burliaev) s-au proiectat aici circa 2.400 de filme cu caracter religios, ficţiune, documentar, animaţie şi filme studenţeşti. Siberia ştie ce înseamnă suferinţa şi poate de aceea evocarea salvării prin religie şi spiritualitate, din filmul românesc, inspirate de cartea Nicolei Valery Grossu, au avut un deosebit ecou.”
„Faptul mi se pare cu atât mai important cu cât la acest festival, alături de foarte multe şi înalte feţe bisericeşti, a participat mai ales un public tânăr, care n-a cunoscut ororile comunismului. Regizorul Nikita Mihalkov, preşedintele Cineaştilor din Rusia, afirmă că festivalul aduce tuturor aminte de rădăcini şi apără inviolabilitatea valorilor şi culturii ortodoxe”. Autor şi producător înzestrat cu o deosebită generozitate, Nicolae Mărgineanu a mai declarat: „Vreau să-i felicit pe toţi tinerii care s-au afirmat în ultimul timp, cucerind prestigioase premii internaţionale la Cannes, Veneţia, Angers, Berlin. Este o mare şansă pentru cinematograful românesc. Ei constituie un autentic `nou val` şi sunt sigur că îşi vor onora talentul şi în lungmetraje fiindcă ştiu ce se cere din partea publicului şi care este pulsul filmului în lume.”
