Biserica critică curentele feministe care discreditează importanţa familiei
27.09.2004, Vatican (Catholica) - Biserica Catolică nu condamnă feminismul în totalitatea sa, ci doar acele curente care au adoptat ideologia sexelor pentru a discredita rolul fundamental al familiei, spune revista Civilta Cattolica. „Biserica nu condamnă feminismul ca întreg, deoarece recunoaşte că, în ciuda erorilor şi a exagerărilor sale, a adus recunoaşterea demnităţii femeii şi a egalităţii sale cu bărbatul”, se arată în revista bilunară din Roma a Societăţii lui Isus.
Publicaţia face un comentariu asupra „Scrisorii către episcopii Bisericii Catolice
despre colaborarea bărbatului şi a femeii în Biserică şi în lume”, publicată de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei la 31 iulie. Egalitatea dintre bărbat şi femeie „cu toată diversitatea lor sexuală şi psihologică” trebuie să depăşească „discriminările nedrepte”, insistă revista. În acelaşi timp, articolul avertizează împotriva ideologiei sexelor care „este în mod deosebit periculoasă pentru că pune în discuţie familia”.
Obiectivul ideologiei sexelor este de a depăşi aşa-numitul „determinism biologic” impus de orientarea sexuală, făcând din „sex” o simplă opţiune personală şi atribuind statutul de familie oricărui tip de viaţă împreună, cum ar fi, de exemplu, căsătoriile homosexuale. „Astăzi familia este atacată din toate părţile. Acest fapt explică de ce Biserica intervine atât de des în apărarea ei”, se continuă. Ceea ce Biserica critică astăzi la ideologia sexelor este ameninţarea pe care o aduce la adresa familiei, fie „prin uniunile de facto, fie prin răspândirea practicilor homosexuale”.
Articolul de 10 pagini oferă viziunea Bisericii cu privire la mişcarea feministă, apreciind acele aspecte care pot fi considerate realizări istorice. „Este important să subliniem cu putere că în Biserica din jumătatea a doua a secolului al XX-lea nu doar au fost corectate multe greşeli ale trecutului cu privire la natura feminină, la îndatoririle femeii, şi la subordonarea ei faţă de bărbat, ci chiar problema feminină a fost profund reexaminată”, arată revista. După ce prezintă magisteriul diferitor Papi cu privire la femeie, articolul declară că „Papa Ioan Paul al II-lea este cel care a dat Bisericii deplina apreciere a femeii”, evidenţiind „demnitatea ei egală cu a bărbatului”.
