Preoţii pentru Viaţă lansează o campanie înainte de alegeri
27.09.2004, Washington (Catholica) - Pr. Frank Pavone, director naţional al organizaţiei Preoţii pentru Viaţă din America, şi preşedinte al Consiliului Religios Naţional Pro-life, a dezvăluit organizarea unei campanii extensive multi-media, de un milion de dolari, care îi vizează pe cei care frecventează biserica. „Intenţionăm să realizăm o campanie amplă în ultimele săptămâni înainte de alegeri”, a spus pr. Pavone, şi „să le transmitem un mesaj clar tuturor cetăţenilor: avortul nu este doar un subiect aflat în discuţie în cadrul acestor alegeri; este cea mai importantă problemă de drepturile omului din timpurile noastre”.
Arătând că avortul este egal din punct de vedere moral cu terorismul, directorul a spus că „orice candidat care sprijină avortul nu are dreptul să deţină nici un fel de funcţie publică, aşa cum nu trebuie să i se permită să deţină funcţii publice nici unuia care susţine terorismul”. Persoanele care frecventează biserica sunt audienţa ţintă, pentru ca ei să voteze în favoarea candidaţilor pro-life. „Începând de acum şi până în 2 noiembrie, credincioşii de toate felurile şi din orice parte a acestei naţiuni vor primi acest mesaj în predicile zilnice şi săptămânale, în buletinele eclesiale, în spaţiile de parcare ale bisericilor, şi în mass-media religioasă şi seculară. Dorim să motivăm credincioşii practicanţi catolici şi protestanţi să meargă să voteze în acest an într-un număr record”.
Elemente ale campaniei vor include două programe de televiziune care vor fi transmise de EWTN şi Sky Angel Cable Network, spoturi TV pe canalele cu acces prin cablu, anunţuri în ziarele diecezane, contact direct cu preoţii parohi şi cu liderii pro-life cerându-li-se să îşi mobilizeze resursele pro-life şi să promoveze candidaţii pro-life, un ghid al alegătorului, e-mail-uri directe, situri pe internet, conferinţe şi o campanie de rugăciune.
