Cardinalul Josef Tomko despre Euharistie
05.10.2004, Roma (Catholica) - Biserica Catolică este în pragul unui an dedicat reflecţiei asupra Euharistiei, „misterul credinţei”. Anul Euharistic, convocat de Papa Ioan Paul al II-lea, va începe duminică, odată cu Congresul Internaţional Euharistic, ce se va desfăşura în Guadalajara, Mexic. Anul Euharistic se va încheia în octombrie 2005, cu Sinodul Episcopilor. Zenit a publicat un interviu cu Cardinalul Josef Tomko, fost prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, şi preşedintele Comitetului Pontifical pentru Congresul Euharistic Internaţional.
– Ce ne puteţi spune despre semnificaţia evenimentelor organizate pentru Anul Euharistic?
– Euharistia este tema principală a trei evenimente şi mobilizează întreaga Biserică Catolică, timp de un an, în jurul „misterului credinţei”, care este Euharistia. Este unul dintre adevărurile fundamentale de credinţă. Conciliul Vatican II definea Euharistia ca „izvor şi culme a întregii vieţi creştine”, precum şi ca „izvor şi culme a întregii evanghelizări”. Semnificaţia şi scopul celor trei iniţiative unitare este înţelegerea mai profundă şi întărirea în credinţa în Dumnezeu cel întrupat în Isus Cristos. Doar cel care crede în divinitatea lui Cristos poate crede în Euharistie. Cine îşi întăreşte credinţa în Euharistie – prezenţă, jertfă şi memorial al lui Isus Cristos – îşi aprofundează credinţa în divinitatea lui Cristos şi în întruparea sa. De aceea Euharistia este centrul credinţei, o perspectivă de care anumite zone în Occident, care se găsesc sub presiunea unei „apostazii tăcute”, au nevoie în mod special.
Mai mult, încă de la origini Euharistia a avut şi un aspect social, care în Biserica primară s-a manifestat sub forma agapelor şi a împărtăşirii bunurilor, dar este prezent în diferite forme şi astăzi, deoarece Euharistia creează fraternitate, solidaritate, comuniune, o atmosferă de pace, reconciliere, dreptate şi iubire. Lumea dezvoltată suferă de o decadenţă puternică, de o iarnă demografică, de o cultură anti-viaţă, de tentaţii eugenice şi de secularizare.
– Cum poate reflecţia asupra Euharistiei să dea răspunsuri la nevoile omenirii şi să contracareze nihilismul tot mai răspândit?
– Înainte de a vorbi de aspectele negative ale unor „civilizaţii”, care nu sunt foarte civilizate în multe aspecte, doresc să subliniez câteva contribuţii pozitive legate de Euharistie, în special în Bisericile tinere. Veselele celebrări africane sunt, de fapt, şi evenimente bogate în fraternitate şi solidaritate care unesc triburile şi grupările etnice. Mai mult, nu le lipseşte profunzimea percepţiei Euharistiei ca sacrificiu, dat fiind că ei au ritualuri de sacrificiu. Liturgia euharistică este de asemenea un loc de inculturare, precum ritul indian „arathi” de după consacrare, dansurile sacre de adorare, etc.
În ceea ce priveşte decadenţa unor anumite „culturi” ori „civilizaţii”, în special în domeniul valorilor fundamentale ale vieţii umane şi ale iubirii, este suficient să ne amintim că Euharistia este „pâinea vieţii” şi darul lui Isus Cristos „pentru viaţa lumii”, izvorul în care iubirea umană este purificată şi elevată. Omul-Dumnezeu este adorat în Euharistie, dar în acelaşi timp în om este întărit simţul demnităţii şi al fraternităţii. Şi ce putem zice despre marea demnitate şi bucurie cu care se apropie de Euharistie atâţia oameni săraci, în momente în care diferenţele de clasă socială ori de rasă dispar? Aceasta o mărturisesc şi Congresele Internaţionale Euharistice, unde familiile locului oferă ospitalitate participanţilor ce vin din diferite ţări şi continente. În aceste celebrări se observă cum creşte o nouă omenire şi o nouă civilizaţie – a iubirii. O anumită secularizare a slăbit practica sacramentelor, în special a mărturisirii înainte de Euharistie, un fenomen răspândit fiind cel al auto-iertării.
– Care este opinia voastră în acest sens?
– Şi astăzi avertismentul sever al Sfântului Paul este valid: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.” (1 Corinteni 11,27-29). Iar Catehismul Bisericii Catolice spune: „Oricine este conştient de un păcat grav trebuie să primească Sacramentul Reconcilierii înainte de Împărtăşanie”.
– Recent au fost dezbateri aprinse privind poziţia unor Episcopi americani de a nu da Împărtăşania unor personalităţi publice care, deşi se auto-definesc a fi catolice, sprijină pe faţă legile şi iniţiativele ce susţin avortul, uniunile homosexuale, ş.a. Care este poziţia Dvs?
– Fără să vreau să intru în aceste polemici, doresc să spun că textele tocmai citate au autoritate şi sunt foarte utile în problemă.
– Euharistia se află la inima Bisericii şi la inimile creştinilor. Dar sacrificiul lui Cristos se aplică la întreaga omenire. Ce argumente puteţi aduce pentru a explica credincioşilor nepracticanţi, ori credincioşilor altor religii, chiar şi necredincioşilor, motivaţiile credinţei noastre?
– Credinţa este un dar al lui Dumnezeu. Euharistia încă de pe vremea lui Cristos era ceva „greu de spus”. Cere cel puţin bună voinţă şi o gândire ce nu respinge a priori. Dar meditând la Euharistie vom descoperi imensa iubire a lui Dumnezeu şi a lui Isus Cristos pentru omenire. Dacă înţelegem că Euharistia este darul lui Dumnezeu pentru omenire şi „pentru viaţa lumii”, pentru credincioşi şi pentru necredincioşi, atunci intuim măreţia inimii lui Dumnezeu.
Mai mult, Euharistia revelează misterul lui Isus Cristos care a dorit să intre în comuniune intimă cu cel care îl primeşte, şi devine „pâine” pentru nutrirea noastră, oferindu-se şi într-o jertfă care reprezintă într-un mod nesângeros sacrificiul sângeros de pe cruce, pentru întreaga omenire. Dacă citim pasajele ce povestesc despre instituirea Euharistiei în Cenacol, cu câteva ore înainte de moartea răscumpărătoare a lui Cristos pe cruce, atunci adevărul despre Euharistie ne apare ca o rază de lumină ce penetrează sticla pe de o parte, oferind pe cealaltă parte o prismă multi-colorată. Este cel mai mare dar al lui Cristos, care ne-a iubit până la moarte.
Desigur, cu un necredincios aş începe cu raţionamentele despre Dumnezeu, despre Isus Cristos. Cu un agnostic ce ignoră şi evită orice raţionamente privindu-l pe Dumnezeu, trebuie curăţat terenul de mândria auto-suficienţei şi a auto-salvării, de umanismul nihilist modern, pentru a-i arăta valorile Euharistiei din perspectiva măreţiei omului în ochii lui Dumnezeu. Tocmai agnosticismul atât de răspândit acum în Occident are nevoie de suflet, care dă sens vieţii şi frumuseţii lui Dumnezeu, împotriva vidului, egoismului ce distruge pe celălalt dar şi pe subiect. Cred că mărturia credincioşilor de la Congresele Euharistice, mărturia celebrărilor, mărturia adorării din bisericile noastre, sunt de asemenea argumente pentru cei care astăzi nu cred suficient în Euharistie.
