Papa a dat binecuvântarea de la fereastra spitalului
28.02.2005, Vatican (Catholica) - La trei zile după operaţia de traheotomie, Papa Ioan Paul al II-lea şi-a făcut, duminică, 27 februarie 2005, o apariţie surpriză la fereastra Policlinicii Gemelli din Roma, pentru a-i saluta şi binecuvânta pe credincioşii, mulţi dintre ei tineri, adunaţi în număr de câteva sute lângă spital, pentru a-l susţine pe Papa prin prezenţa şi rugăciunea lor.
Papa a urmărit la televizor recitarea rugăciunii Angelus, în Piaţa Sf. Petru, condusă de Arhiepiscopul Leonardo Sandri, substitut în cadrul Secretariatului de Stat al Vaticanului, şi după binecuvântarea dată în numele său de către Arhiepiscop, a apărut la fereastra camerei de spital. Sfântul Părinte era însoţit de Cardinalul Angelo Sodano, secretar de stat al Vaticanului, şi avea o figură senină. I-a binecuvântat cu mâna pe pelerinii adunaţi în afara spitalului, fără ca fereastra să fie deschisă.
După ce Papa a apărut la fereastră, unul dintre medicii săi, dr. Rodolfo Proietti, şeful Departamentului de Anesteziologie de la Universitatea Sacro Cuore, care l-a tratat pe Sfântul Părinte în timpul primei sale spitalizări din luna aceasta, s-a declarat mulţumit de starea în care se află acesta. În timpul rugăciunii Angelus, în jur de 300 de tineri, dintr-o asociaţie care a apărut după Ziua Mondială a Tineretului din anul 2000, s-au întâlnit la Policlinica Gemelli, după ce şi-au trimis unii altora mesaje pe telefoanele mobile, pentru a-l susţine pe Papa. Ei purtau o pancartă pe care au scris: „Sanctitate, să nu renunţaţi niciodată!”.
În ziua de luni, 28 februarie, directorul Biroului de Presă al Sfântului Scaun, Joaquin Navarro-Valls, le-a transmis jurnaliştilor un nou buletin medical privind starea sănătăţii Sfântului Părinte. „Faza post-operatorie a Sfântului Părinte se desfăşoară fără complicaţii. Starea sa generală şi parametrii biologici continuă să fie buni. Sfântul Părinte mănâncă cu regularitate, petrece câteva ore într-un fotoliu, şi a început exerciţiile de reabilitare a respiraţiei şi a vorbirii”. Următorul comunicat va fi dat joi, 3 martie.
Faptul ca Sfantul Parinte a dat binecuvantarea, dupa operatia pe care a suferit-o, conteaza enorm pentru noi, toti cei ce ne gandim la Sanctitatea Sa mai mult ca la oricine, acum, in aceste momente critice. Este un semn sigur al faptului ca Papa nu se va retrage, asa cum nici Isus nu a dat inapoi, sub povara Crucii. Ceea ce au spus tinerii din fata policlinicii Gemelli, spunem si noi, adaugand: „Sanctitate, sa nu renuntati niciodata, caci va iubim cu credinta catolica. Ca succesor al Sf. Petru si Parinte al nostru, nu ne puteti parasi!„