Domenico Del Rio – Karol cel Mare

04.04.2005, Bucureşti (Catholica) - Vă prezentăm o carte recent apărută la Editura Pauline din Bucureşti, cu titlul „Karol cel Mare – istoria Papei Ioan Paul al II-lea”, scrisă de Domenico Del Rio. „Aş vrea ca papa să ştie că îi mulţumesc… Nimeni nu m-a ajutat atât de mult cât m-a ajutat credinţa lui. Acest ajutor l-am primit, văzându-l cum se roagă atunci când se abandonează în Dumnezeu şi se vede că această `abandonare în Dumnezeu` îl păzeşte de toate. De la papa am învăţat `să mă abandonez în Dumnezeu`”, sunt cuvintele lui Domenico Del Rio din dedicaţia la carte.

Această carte, în originalul ei în limba italiană, a apărut după moartea autorului, la 26 ianuarie 2003, şi a fost scrisă în întregime după ce acestuia i s-a descoperit o tumoare. Domenico Del Rio a fost scriitor şi ziarist pe probleme de informaţie religioasă şi pe lângă Vatican. Dintre cărţile scrise de el despre Papa Ioan Paul al II-lea amintim: „Wojtyla. Un pontificat itinerant”, „Florilegiile papei Wojtyla”, „Rugul aprins. Portret al lui Karol Wojtyla”. Această ultimă lucrare a sa este oarecum testamentul său: şi-a revărsat în ea întreaga pasiune pentru Conciliu şi extraordinara veneraţie pentru Papa, comparat cu Moise.

Lucrarea are un Cuvânt înainte semnat de IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, şi o prefaţă semnată de Luigi Accattoli. „Domenico Del Rio ştie să-ţi conducă atenţia acolo unde harul lui Dumnezeu lasă semne pentru viitor în viaţa unui om chemat să fie urmaş al Apostolilor şi urmaş al Sfântului Petru”, afirmă IPS Robu. „Este captivant stilul autorului, firul naraţiunii te fură şi, fără să-ţi dai seama, te găseşti în inima gândurilor şi întâmplărilor care formează, etapă cu etapă, personalitatea mare a lui Karol Wojtyla”.

Luigi Accattoli precizează: „Cu această capodoperă a sa, Domenico ne încredinţează trei daruri: portretul definitiv al papei pe care l-a studiat timp de un sfert de secol; sentimentul său franciscan pentru Biserică, de data aceasta nu contrapus, ci comparat cu o aventură pontificală extraordinară; identificarea în rugăciune cu omul Karol Wojtyla, căruia i-a fost cronicar şi portretist cu atâta dăruire”. Del Rio îl descrie pe Papa „sedus de Dumnezeu”, „cufundat în rugăciune” şi „în marea tăcere a lui Dumnezeu”, care atrage asupra sa „aplecarea lui Dumnezeu”, căci îi este „dor de Dumnezeu”, pe care-l ostoieşte şi rămânând „nemişcat ore în şir, pierdut în meditaţie”, pentru a afirma în finalul cărţii: „acum oricine, dacă avea ochi de văzut, ştia, vedea că papa era un rug arzând”.