Prima predică a Papei Benedict al XVI-lea

21.04.2005, Vatican (Catholica) - La finalul Liturghiei celebrate în Capela Sixtină ieri dimineaţa, care a închis oficial Conclavul care l-a ales, Papa Benedict al XVI-lea a citit o predică lungă, în limba latină, oferind Cardinalilor, dar şi tuturor celor care l-au urmărit, o idee despre planurile pe care şi le propune pentru pontificatul său. Noul Pontif Roman a subliniat câteva elemente cheie care îi vor marca slujirea petrină, precum colegialitatea şi ecumenismul, şi a confirmat două acţiuni stabilite de predecesor: Ziua Tineretului de la Koln şi Sinodul Episcopilor, care se va desfăşura cu tema: „Euharistia, izvor şi culme a vieţii şi misiunii Bisericii”.

Papa a început mărturisind cele două sentimente pe care le are: „Pe de o parte, un sentiment de neadecvare şi de tulburare umană în faţa responsabilităţii care mi-a fost încredinţată ieri, ca Succesor al apostolului Petru în acest Scaun al Romei, pentru Biserica universală. Pe de altă parte, simt vie în mine o profundă recunoştinţă faţă de Dumnezeu, care – aşa cum ne face liturgia să cântăm – nu abandonează turma sa, ci o conduce de-a lungul timpurilor, sub călăuzirea acelora pe care El însuşi i-a ales ca Vicari ai Fiului său şi i-a constituit păstori. Preaiubiţilor, această intimă recunoştinţă pentru un dar al milostivirii divine prevalează în ciuda a tot ce e în inima mea. Şi consider acest fapt un har special pe care mi l-a dobândit veneratul meu predecesor, Ioan Paul al II-lea. Am impresia că simt mâna lui puternică cum o strânge pe a mea; am impresia că văd ochii lui surâzători şi că aud cuvintele lui, adresate în acest moment mie în mod deosebit: `Nu te teme!`”

În predică, Papa Benedict al XVI-lea şi-a pomenit predecesorul de mai multe ori: „Am în faţa ochilor, în mod deosebit, mărturia Papei Ioan Paul al II-lea. El lasă o Biserică mai curajoasă, mai liberă, mai tânără. O Biserică ce, după învăţătura şi exemplul său, priveşte cu seninătate spre trecut şi nu se teme de viitor.” Mai apoi, noul Papă s-a angajat: „să pun în practică Conciliul Vatican II, pe urmele Predecesorilor mei şi în fidelă continuitate cu bimilenara tradiţie a Bisericii. […] la începutul ministerului său în Biserica din Roma pe care Petru a stropit-o cu sângele său, actualul său Succesor îşi asumă ca obligaţie principală aceea de a lucra fără răgaz la reconstruirea deplinei şi vizibilei unităţi a tuturor urmaşilor lui Cristos. Aceasta este ambiţia sa, acesta este obligaţia urgentă. El este conştient că pentru aceasta nu e suficientă manifestarea unor bune sentimente. Sunt necesare gesturi concrete care să intre în suflete şi să zgâlţâie conştiinţele, chemând pe fiecare la acea convertire interioară care este condiţia necesară pentru orice progres pe calea ecumenismului.”

La final, Papa a spus: „Asemenea lui Petru, şi eu reînnoiesc faţă de Cristos făgăduinţa mea de fidelitate necondiţionată. Pe El vreau să-l slujesc dedicându-mă cu totul slujirii Bisericii sale. În sprijinul acestei făgăduinţe invoc mijlocirea maternă a Preasfintei Fecioare Maria, în ale cărei mâini pun prezentul şi viitorul persoanei mele şi al Bisericii. Să intervină cu mijlocirea lor şi sfinţii Apostoli Petru şi Paul şi toţi sfinţii.”