Ratzinger: „Laicismul noua ideologie” (II)
21.04.2005, Roma (Catholica) - Publicaţia „La Repubblica” a publicat la 18 noiembrie 2004 un interviu realizat de M. Politi, cu cel care astăzi este Papa Benedict al XVI-lea. Ieri am oferit prima parte a interviului apărut sub titlul „Laicismul noua ideologie, Europa să nu-l marginalizeze pe Dumnezeu”, în traducerea Cristinei Grigore. Continuăm astăzi cu a doua parte a interesantului interviu.
– Un mare nod este etica sexuală. Enciclica Humanae Vitae a produs o prăpastie între magisteriu şi comportamentul practic al credincioşilor. E timpul să fie meditată din nou?
– Pentru mine este evident că trebuie să continuăm să reflectăm. Deja în primii săi ani de pontificat Papa Ioan Paul al II-lea a oferit acestei probleme un nou tip de abordare antropologică, personalistă, dezvoltând o viziune foarte diferită a relaţiei dintre „eu” şi „tu” ale bărbatului şi femeii. Adevărul e că pilula a dat cale liberă unei revoluţii antropologice de dimensiuni foarte mari. Nu s-a dovedit a fi, aşa cum poate s-ar fi putut gândi la început, doar un ajutor pentru situaţii dificile, ci a schimbat imaginea sexualităţii, a omului şi a trupului însuşi. A fost desprinsă sexualitatea de fecunditate şi astfel s-a schimbat profund conceptul însuşi de viaţă umană. Actul sexual a pierdut caracterul său intenţional şi finalitatea sa, care înainte erau mereu vizibile şi determinante, aşa încât toate tipurile de sexualitate au devenit echivalente. Mai ales din această revoluţie provine echivalarea dintre homosexualitate şi heterosexualitate. Iată de ce spun că Paul al VI-lea a indicat o problemă de o deosebită importanţă.
– Iată, homosexualitatea. Este o temă care priveşte iubirea dintre două persoane şi nu simpla sexualitate. Ce poate face Biserica pentru a înţelege acest fenomen?
– Să spunem două lucruri. Înainte de toate trebuie să avem un mare respect faţă de aceste persoane, care şi suferă şi care vor să afle o modalitate a lor de a trăi corect. Pe de altă parte, a crea acum forma juridică a unui fel de căsătorie homosexuală, în realitate, nu le ajută pe aceste persoane.
– Aşadar dumneavoastră consideraţi negativă alegerea făcută în Spania?
– Da, deoarece este distructivă pentru familie şi pentru societate. Dreptul creează morala sau o formă de morală, deoarece oamenii normali în mod obişnuit consideră că ceea ce este afirmat în drept este şi licit din punct de vedere moral. Şi dacă judecăm această uniune mai mult sau mai puţin echivalentă căsătoriei, avem o societate care nu mai recunoaşte specificitatea şi nici caracterul fundamental al familiei, adică fiinţa însăşi a bărbatului şi a femeii care are scopul de a da continuitate – nu doar în sens biologic – omenirii. Iată de ce alegerea făcută în Spania nu le aduce un real beneficiu acestor persoane: deoarece în acest fel distrugem elemente fundamentale ale unei ordini de drept.
– Eminenţă, uneori Biserica spunând nu la toate, a fost învinsă. Nu ar putea fi posibil măcar un pact de solidaritate între două persoane, chiar homosexuale, recunoscut şi tutelat de lege?
– Dar instituţionalizarea unei astfel de înţelegeri – fie că vrea fie că nu vrea legislatorul – ar apărea în mod necesar în opinia publică drept un alt tip de căsătorie, iar relativizarea ar fi inevitabilă. Să nu uităm apoi că prin aceste alegeri, spre care înclină astăzi o Europă – să zicem aşa – în decadenţă, ne separăm de toate marile culturi ale omenirii, care au recunoscut mereu semnificaţia sexualităţii: adică că un bărbat şi o femeie au fost creaţi pentru a fi împreună garanţia viitorului omenirii. Garanţie nu doar fizică, dar şi morală.
– În definitiv viziunile care intră în conflict cu etica reflectă revoluţia subiectului în curs în lumea occidentală. Noua subiectivitate este o tragedie sau o provocare pentru Biserică?
– În sine capacitatea de autodeterminare poate fi un lucru bun. Dar mă îndoiesc că mulţi subiecţi sunt în mod real autodeterminaţi – aşa cum se vrea să se creadă astăzi – şi nu trăiesc în schimb un anumit uniformism prefabricat, poate gândind că se realizează. Omul de astăzi este manipulat de piaţă, de media, de mode. E adevărat că sfera subiectului a devenit mult mai mare. Problema este că astăzi religia şi morala par că aparţin doar sferei subiectului. Obiectivitatea s-ar afla doar în ştiinţe în timp ce restul ar fi subiectiv. Prin urmare religia pierde din importanţă în formarea conştiinţei comune.
– Şi atunci?
– Rămâne un lucru pozitiv faptul că subiectul este conştient într-o mai mare măsură de libertatea şi de responsabilitatea sa, dar a sosit momentul să se recunoască că libertatea umană poate trăi numai ca libertate împărtăşită cu ceilalţi. Într-o responsabilitate comună. Mai ales trebuie înţeles că omul nu se creează pe sine: este o creatură cu limitele sale şi cu posibilitatea de a devia sau de a afla calea care corespunde modului său de a fi în mod proeminent o persoană umană.
– În acest scenariu pe deplin occidental e gata să pătrundă islamul. Cum ar trebui să-i facă faţă catolicismul?
– Înainte de toate Islamul este multiform, nu poate fi redus doar la zona teroristă sau la cea moderată. Există interpretări diverse: sunniţi, şiiţi, etc. Din punct de vedere cultural există o mare diferenţă între Indonezia, Africa sau peninsula arabă şi poate că e pe cale să se formeze un Islam cu o specificitate europeană, care acceptă elemente din cultura noastră. În orice caz este o provocare pozitivă pentru noi credinţa fermă a musulmanilor în Dumnezeu, conştiinţa că suntem toţi sub judecata lui Dumnezeu, împreună cu un anumit patrimoniu moral şi cu observarea unor norme care demonstrează cum credinţa pentru a trăi are nevoie de expresii comune: lucru pe care noi l-am pierdut oarecum.
– Şi pe versantul critic?
– Trebuie să se noteze şi slăbiciunile culturale ale unei religii prea mult legată de o carte considerată inspirată verbal, cu toate pericolele care rezultă din aceasta. Am putea oferi conceptul de libertate religioasă unei religii în care este determinantă teocraţia, adică neputinţa de a separa puterea statală de religie. Le-am putea arăta că un Dumnezeu care lasă mai multă libertate omului, oferă spaţii noi omului şi dezvoltării sale culturale.
– Capătă importanţă tendinţa din ţările noastre de a voi să se exporte sub orice chip valorile occidentale în restul lumii, deoarece sunt considerate mai bune?
– Nu trebuie să impunem şi să dogmatizăm toate ideile noastre. Trebuie să fim conştienţi de relativitatea atâtor forme politice, religioase, economice ale noastre. Pe de altă parte, trebuie să le lăsăm celorlalte popoare posibilitatea de a contribui la multiplicitatea concertului culturii umane. Noi să căutăm să-i convingem pe ceilalţi de lucrurile care ne par a fi esenţiale, dar acest lucru trebuie să făcut cu respect, fără impuneri.

Intr-adevar, intre ceea ce propune Biserica si ce se intampla in realitate, intre crestini, in privinta moralitatii sexuale, este o mare discrepanta. Totusi, ar fi un pacat foarte grav ca magisteriul Bisericii sa se schimbe, in sensul de a deveni mai permisiv. Asa ceva ar duce la dezastru. Daca, de pilda, homosexualitatea ar fi, oficial, tolerata de Biserica, pe langa faptul ca, din punct de vedere juridic, este admisa in unele tari, acest pacat s-ar extinde fara margini. Nu putem depasi imoralitatea legalizand-o! Speram ca noul nostru Papa sa ramana conservator in aceasta privinta!