Interviu: Cardinalul Trujillo despre atacurile asupra familiei (II)
05.05.2005, Vatican (Catholica) - În Spania instituţia familiei este puternic atacată, fiind ameninţată de intenţia guvernului de a schimba codul civil spaniol pentru a permite persoanelor de acelaşi sex să se „căsătorească” şi să adopte copii, pentru a facilita separarea şi divorţul, pentru a permite distribuţia gratuită de pilule de a doua zi în centrele de sănătate. Agenţia Fides a stat de vorbă cu Cardinalul Alfonso López Trujillo, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie. Vă prezentăm astăzi partea a doua a interviului.
– Ce credeţi despre adoptarea de copii de către cupluri homosexuale? Ar putea aceasta să îi afecteze pe copii?
– Ar distruge viitorul copilului; ar fi un act de violenţă morală asupra copilului. Convenţia Naţiunilor Unite din 1998 spune că principiul prim este binele copilului, drepturile copilului. Acesta este principiul central din constituţiile multor ţări care au semnat Convenţia, care a fost aprobată de Convenţia de la Haga. Am avut onoarea şi responsabilitatea ca timp de doi ani să conduc delegaţia Sfântului Scaun pe lângă Naţiunile Unite, unde am vorbit despre dreptul sacru al fiecărui copil de a avea o familie reală în care să fie iubit, în care să crească şi să se dezvolte armonios. Şi nimeni nu a obiectat. Acum sunt criticat pentru activitatea mea, care este în concordanţă cu ceea ce Biserica a predicat întotdeauna lumii. Aşa a predicat Papa Ioan Paul al II-lea, şi Cardinalul care astăzi este Papa Ratzinger, şi Conferinţele Episcopale. Nu este o opinie personală, ci este datoria mea, pentru că misiunea mea este să promovez şi să protejez familia.
Ei spun că copiii adoptaţi de persoane de acelaşi sex sunt fericiţi. Un copil poate fi fericit pentru câţiva ani, dar atunci când ajunge la vârsta înţelegerii, când creşte şi devine adolescent, este foarte tragic pentru el să le spună prietenilor că `părinţii` lui sunt două femei sau doi bărbaţi! Această situaţie pune în pericol personalitatea, echilibrul şi armonia copilului. Experţi din lumea întreagă afirmă în unanimitate că astfel de adopţii reprezintă acte de violenţă împotriva copiilor, deoarece pentru ei este natural să imite modelele apropiate, deci şi pe părinţi, şi atunci când sunt de acelaşi sex, ce pot copiii să asimileze? După cum am spus în repetate rânduri, persoanele homosexuale trebuie respectate, iubite şi asistate. Trebuie să le ajutăm să depăşească situaţia dacă vor cu adevărat, şi să realizeze că nu există doar viaţa de aici, de pe pământ, ci că mai există încă o viaţă. Biserica nu doreşte ca aceste „cupluri” să sufere discriminări, umilinţe, batjocuri sau să fie tratate fără respect. Ele sunt persoane umane şi trebuie să le iubim. Este fals ce spun unii că Biserica nu le iubeşte pe persoanele homosexuale. Ea le iubeşte şi doreşte să le conducă la mântuire.
– Cum poate să protesteze un catolic împotriva unei astfel de legi?
– Paragrafele 69, 73 şi 74 din Evangelium Vitae vorbesc despre obiecţia de conştiinţă. Aceasta înseamnă că o persoană îşi poate folosi dreptul de a obiecta şi de a refuza să se supună la această crimă care reprezintă distrugerea lumii. Obiecţiile de conştiinţă au fost întotdeauna respectate de legile şi constituţiile tuturor naţiunilor, iar statul trebuie să o respecte fără să o ameninţe. Un credincios are dreptul să refuze să „ardă tămâie” în faţa unor dumnezei falşi, aşa după cum primii creştini refuzau să ardă tămâie în faţa împăraţilor. Dacă creştinii sunt obligaţi să acţioneze împotriva conştiinţei lor, atunci istoria se va repeta. Aşa după cum Papa Ioan Paul al II-lea repeta adesea, este necesar să ne supunem lui Dumnezeu, nu oamenilor.
Toţi creştinii, inclusiv angajaţii de stat, au datoria de a se folosi de obiecţia de conştiinţă, deoarece legea de care vorbim loveşte adânc în credinţa creştină. Mai mult, problema implică întreaga lume, şi creează un scandal universal pentru toate religiile şi toate culturile. Este nevoie de un răspuns mondial. Obiecţia de conştiinţă nu a fost inventată de Biserică: creştinii trebuie să obiecteze şi să îşi facă credinţa respectată ca medicii care refuză să facă avorturi. Obiecţia de conştiinţă se foloseşte nu doar pentru a protesta împotriva avortului sau „căsătoriilor” între persoane de acelaşi sex, ci împotriva tuturor legilor rele. Iar această lege este în special rea şi păguboasă.
Principiul a fost afirmat de Papa Ioan Paul al II-lea la 29 ianuarie 2002, când s-a adresat Rotei Romane privitor la divorţ. Un cetăţean are întotdeauna dreptul de a recurge la obiecţia de conştiinţă, doar dacă nu trăieşte într-un stat totalitar. Ar fi totalitarism curat dacă unei persoane nu îi este permisă obiecţia de conştiinţă. Democraţiile respectă întotdeauna libertatea personală.
Prima parte a interviului este aici.
