Compendiumul: un nou impuls evanghelizării şi catehizării
28.06.2005, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă, Papa Benedict al XVI-lea a prezidat în Aula Clementină o celebrare liturgică cu ocazia prezentării Compendiumului Catehismului Bisericii Catolice. La începutul ceremoniei, unul dintre Cardinalii care a făcut parte din comisia specială însărcinată cu compilarea Compendiumului a mulţumit Sfântului Părinte pentru carte. După câţiva psalmi cântaţi şi o lectură din epistola Sf. Paul către Efeseni, Papa şi-a rostit predica.
Papa Benedict a amintit că, încă de la publicarea Catehismului Bisericii Catolice în 1992, s-a simţit nevoia pentru „un catehism mai scurt şi mai concis, conţinând toate şi doar elementele esenţiale şi fundamentale ale credinţei şi moralei creştine, formulate într-o manieră simplă, accesibilă universal, clară şi succintă”. Papa a spus că, prin Cardinalii, preoţii, călugării, cateheţii şi laicii prezenţi la ceremonie, doreşte „să înmâneze acest Compendium tuturor oamenilor de bună voinţă care doresc să cunoască bogăţia adâncă a misterului salvific al lui Isus Cristos.” El a continuat: „Cu siguranţă acesta nu este un nou catehism, ci un compendium care reflectă cu fidelitate Catehismul Bisericii Catolice”, care „îşi menţine intactă întreaga autoritate şi importanţă, şi îşi găseşte în acest rezumat un valoros sprijin pentru a fi mai bine cunoscut şi mai larg utilizat, ca instrument fundamental de educare în credinţă”.
După ce a subliniat că noul Compendium „este o vestire înnoită a Evangheliei”, Sfântul Părinte a explicat cum această lucrare prezintă credinţa „într-o formă dialogală” şi cum „concizia răspunsurilor favorizează concentrarea pe esenţial şi claritatea comunicării”. Cât despre imaginile sacre ce apar la începutul fiecărei secţiuni, Papa Benedict al XVI-lea a spus că ele sunt de asemenea „un anunţ al Evangheliei şi o expresie a splendorii adevărului catolic, arătând suprema armonie dintre bine şi frumos, dintre `via veritatis` şi `via pulchritudinis`.” Papa a încheiat mulţumind tuturor celor care au contribuit la pregătirea acestui Compendium, exprimându-şi dorinţa să fie „un nou impuls pentru evanghelizare şi catehizare”. După predică, Sfântul Părinte a dat câte un exemplar din Compendium unui Cardinal, unui Episcop, şi la câţiva preoţi, persoane consacrate şi laici.
