Interviu: Despre Advent, anul liturgic şi Anul Scripturii (I)

29.11.2005, Roman (Catholica) - În duminica ce a trecut, credincioşii catolic de rit apusean au intrat în perioada liturgică numită Advent. Cu această ocazie, Catholica.ro a stat de vorbă cu pr. Alois Moraru, din Roman, căruia i-am pus trei întrebări. Cele trei întrebări sunt serializate într-un interviu a cărei primă parte o difuzăm astăzi, mâine şi poimâine urmând celelalte două părţi.

– Părinte, duminică, 27 noiembrie, credincioşii de rit romano-catolic au intrat în perioada numită Advent. Aţi putea să ne spuneţi câteva cuvinte despre acest timp liturgic?

– Într-adevăr, acum câteva zile, credincioşii catolici de rit latin au început un nou an liturgic, care începe cu perioada numită Advent. În organizarea actuală a liturgiei romane, Adventul se plasează la începutul anului bisericesc. Anul liturgic începe cu prima duminică a Adventului, deoarece totul începe în Biserică cu venirea lui Cristos. Termenul latin „adventus” înseamnă „venire” şi semnifică o perioadă de pregătire, nu atât pentru naşterea lui Isus, cât pentru a doua lui venire pe pământ.

Primele indicii ale Adventului le găsim în Orient la începutul secolului al V-lea. Un veac mai târziu îşi face loc tendinţa de a pregăti sărbătoarea Crăciunului după modelul pregătirii Paştelui, astfel încât să fie un fel de a doua „quadragesima”. Iniţial, Adventul dura şase săptămâni, cum este practica în Bisericile Orientale. La Roma, Papa Grigore cel Mare l-a redus (546) la patru duminici, cu scopul de a-l cuprinde într-o singură lună, în decembrie.

Postul, care în Advent a fost iniţial o practică existentă în mănăstiri pentru zilele de luni, miercuri şi vineri a căpătat ulterior un caracter obligatoriu pentru toţi. Întrucât această abstinenţă nu se ţinea ulterior, în secolul al XIV-lea, unul din Papi îi obligă pe clerici ca măcar ei să se abţină de la carne în Advent. Normele actuale pentru orânduirea anului liturgic caracterizează astfel perioada Adventului: „Perioada Adventului are o dublă caracteristică: e timp de pregătire la solemnitatea Naşterii Domnului, în care ne amintim de prima venire a Fiului lui Dumnezeu între oameni şi totodată este timpul în care, printr-o atare amintire, sufletul este condus spre aşteptarea celei de a doua veniri a lui Cristos de la sfârşitul timpurilor”.

Adventul nu este un timp de tristeţe, ci un timp de profundă dorinţă a venirii Mântuitorului şi de pregătire spirituală în vederea acestei veniri. Cum purificarea de păcat este cea mai bună pregătire spirituală e normal ca Adventul să aibă o nuanţă de pocăinţă, însă nu atât de pronunţată ca în Postul Mare. Ca semn de pocăinţă, culoarea veşmintelor liturgice în Advent e violetă. De asemenea, orga şi celelalte instrumente muzicale permise în biserică nu pot cânta decât pentru a însoţi cântarea poporului, nu însă ele singure. Dacă în Advent are loc o căsătorie, parohul trebuie să le atragă atenţia mirilor asupra caracterului pe care îl are acest timp liturgic.

Octava dintre 17 şi 24 decembrie este orânduită pentru o pregătire mai directă a Naşterii Domnului şi are un regim liturgic special. O atenţie deosebită în liturgia Adventului s-a acordat aceleia prin care Cristos a venit în lume, Sfânta Fecioară Maria.