Semnificaţia coroanei de Advent

29.11.2005, Vatican (Catholica) - Coroana de Advent este unul dintre simbolurile creştine folosite pentru a aminti de venirea lui Mesia. Într-un interviu acordat agenţiei Zenit, pr. Juan Javier Flores Arcas, rector al Institutului Pontifical Sf. Anselm din Roma, a vorbit despre semnificaţia coroanei de advent.

– Ce semnifică cele patru lumânări ale coroanei de Advent?

– Fiecare timp liturgic are propriile semne. Şi Adventul deci. Coroana de Advent provine din nordul Europei, mai exact din Scandinavia, iar în ultimii ani a intrat puternic în comunităţile noastre creştine. Ea constă dintr-un cerc de ramuri verzi, fără flori, pe care sunt puse patru lumânări. Cel mai bine este să fie de culoare mov. Lumânările simbolizează cele patru săptămâni ale Adventului şi sunt treptat aprinse în fiecare dintre duminici. Coroana trebuie pusă într-un loc vizibil, foarte aproape de altar sau de amvon, pe o masă mică sau atârnată de tavan.

– În afara punerii ei într-un loc special în biserică, poate fi ea o piesă centrală în casele noastre de exemplu?

– Este un obicei în ţările vorbitoare de limbă germană să se ia aceste lumânări acasă şi să se pună în locuri înalte din casă, pentru a indica aşteptarea lui Mesia; astfel, celebrarea liturgică intră zi de zi în viaţa de familie, imprimând viaţa creştinului cu semnificaţii creştine şi cu arome mesianice.

– Cum am putea face ca venirea lui Isus Cristos, an după an, să rămână o noutate?

– Venirea lui Cristos este veche şi nouă. Este un eveniment din trecut care este actualizat în celebrarea liturgică. Biserica este mai întâi de toate mireasa lui Cristos, singurul preot suprem. În acest sens, ea este cea care primeşte sacramentele, nu cea care le produce sau le creează. Biserica re-creează sacramentele ca şi colaboratoare a mirelui de la care primeşte viaţa şi totul, pentru a putea acţiona. Din acest motiv, sensul şi scopul celebrării liturgice este tocmai să facă generaţiile să participe activ la opera de mântuire a lui Cristos. „Cristos acţionează cu adevărat în sacramente ca preotul suprem al Bisericii sale, pe care o eliberează prin acţiunea sa salvatoare şi o conduce la viaţă”, spunea Odo Casel. Timpul Adventului conduce Biserica spre pragul existenţei sale, şi tocmai de aceea marea trăsătură a Adventului anului 2005 trebuie să fie speranţa.

– Ce particularitate liturgică aţi sublinia din acest timp al Adventului?

– Adventul este un timp viu şi actual. Ascultând profeţiile încă neîmplinite, vedem cum lumea trece pe sub ochii noştri şi tânjim la lumea viitoare, pe care începem să o trăim şi pentru care ne pregătim încă din prezent. Aşteptând dimineaţa, bucuroşi şi plini de aşteptări, lucrăm în prezentul actual şi plin de speranţă, privim spre trecut – întruparea lui Cristos – şi suntem bucuroşi că l-am avut printre noi, întăriţi fiind în trupul nostru care a fost şi a lui, întărit de aceea de forţa salvifică infuzată de El. Adventul este un timp viu şi prezent care, adâncit în trecutul mesianic, ne proiectează spre viitorul profetic. Sfânta Treime este prezentă în întregul proces: Tatăl creează, Fiul vine în această lume şi o re-creează, iar Duhul Sfânt o sfinţeşte şi o uneşte în iubire.