In memoriam pr. Dumitru Sandu Matei
11.02.2006, Iaşi (Catholica) - La sfârşitul acestei luni se vor împlini 55 de ani de la împuşcarea unui martir al Bisericii Catolice: preotul erou Dumitru Sandu Matei, citim pe situl Diecezei Romano-Catolice de Iaşi. Materialul publicat astăzi, şi semnat de dr. Dănuţ Doboş, aminteşte: „La Penitenciarul Jilava, în ziua de 21 februarie 1951, a fost executat prin împuşcare părintele Dumitru Sandu Matei, după un proces farsă care a avut loc la Bucureşti, între 19-23 octombrie 1950. S-a petrecut atunci o crimă, una din multele crime comise de regimul ateu-comunist, prin braţul său armat, Securitatea”.
La data arestării, 18 mai 1950, pr. Matei se afla refugiat la Bucureşti, cu aprobarea superiorilor săi, şi a fost prins de Securitate, care l-a atras într-o cursă cu ajutorul unui informator. Conform datelor apărute în lucrarea „Necrolog. 1600-2000”, publicată de Editura Presa Bună a aceleiaşi Dieceze, pr. Matei s-a născut în Sarata, jud. Bacău, la 18 iulie 1913. La vârsta de 14 ani a intrat în Seminarul diecezan din Iaşi şi la 24 iunie 1939 a fost hirotonit preot, făcând parte din promoţia cea mai mare de 33 de preoţi. Numit capelan la Iaşi, s-a remarcat printr-o dărnicie deosebită faţă de săraci şi bolnavi. A fost numit capelan militar în Cel de-al Doilea Război Mondial, fiind mereu alături de soldaţi, răniţi şi muribunzi. A fost delegat la sfârşitul războiului să împartă ajutoarele materiale sosite din străinătate. În urma unor acuzaţii „prefabricate”, regimul comunist l-a considerat vinovat de înaltă trădare. A fost arestat şi condamnat la pedeapsa capitală. La 21 februarie 1951 a fost executat.
Dr. Dănuţ Doboş se întreabă: „Astăzi, după 55 de ani, adevărul cu privire la acele evenimente zace ascuns în arhive ferecate, iar dosarul penal în care a fost judecat părintele este clasificat şi astăzi, fiind apreciat de autorităţi drept `dosar de siguranţă naţională`. Pe cine a `trădat` părintele Matei? De ce nu cunoaştem nici astăzi mormântul său? Cine se teme de memoria părintelui Matei? Este bine să nu uităm niciodată crimele comise de ciuma roşie, care a lovit în Biserică cu intenţia de a-i distruge fizic corpul preoţesc şi nu numai.”
Istoria ne-a arătat ce poate un stat ateu, un stat în care nu credinţa în Dumnezeu este pe primul loc, ci credinţa, impusă prin teroare şi genocid, în marele conducător, în ideologia unui partid. Mă întreb astăzi, ce au obţinut partidele comuniste din diferite ţări ucigând preoţi, distrugând biserici, „dânsu-l„ pe Dumnezeu uitării. Au obţinut, pe lângă scurta existenţă, damnarea veşnică, şi aici şi pe lumea cealaltă. Milioane de jertfe ale represiunilor comuniste, ale acelei terori roşii efectuată în numele „victoriei mondiale a proletariatului„. O victorie iluzorie, stropită cu sânge.
Toate s-au întoes împotriva acelor care nu au vrut să-L aibă pe Dumnezeu, care nu doar că l-au uitat, dar au încercat şi să-L ucidă. Dar nu le-a reuşit, căci Dumnezeu este Atotputernic.
Sute de mii de preoţi ucişi, încarceraţi, torturaţi numai pentru că îl vesteau pe Dumnezeu. Mii de biserici distruse, transformate în ferme, săli de forţă, depozite etc. numai pentru că erau mai des frecventate ca adunările de partid, care nu îl puteau oferi pe Dumnezeu.
Multe au fost crimele ciumei roşii. Mulţi au fost martirii, care vor trăi mereu, căci vor trăi în memoria noastră, a celor lipsiţi de Dumnezeu cândva, dar care l-au găsit acum.