Papa la Institutul Pontifical pentru Muzica Sacră
14.10.2007, Vatican (Catholica) - La 22 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea, un alt Episcop al Romei a revenit în vizită la Institutul Pontifical pentru Muzica Sacră. Papa Benedict al XVI-lea a inaugurat ieri sălile restaurate ale Institutului, subliniind încă o dată importanţa cântării şi a muzicii în domeniul liturgic, informează Radio Vatican. „Comoara antică” a muzicii sacre, a afirmat Pontiful, poate şi trebuie să formeze o sinteză cu roadele cele mai bune ale melodiei sacre moderne. Între cei aproximativ o sută de cursanţi ai Institutului, au fost prezenţi sâmbătă şi trei studenţi din România: doi din rândul fraţilor franciscani conventuali şi un preot al diecezei de Iaşi.
Papa Benedict, citându-l pe predecesorul său, a subliniat caracteristicile care deosebesc muzica sacră liturgică: „Sfinţenia, arta autentică şi universalitatea, posibilitatea de a fi propusă oricărui popor sau tip de adunare liturgică. Tocmai în vederea acestui lucru, Autoritatea ecleziastică trebuie să fie angajată pentru a orienta cu înţelepciune dezvoltarea unui gen de muzică atât de exigent, nu îngheţându-i tezaurul, ci căutând să insereze în moştenirea trecutului noutăţile de valoare ale prezentului, pentru a ajunge astfel la o sinteză demnă de misiunea înaltă ce-i este rezervată în serviciul divin”. Şcoala Superioară de Muzică Sacră a fost înfiinţată în 1911 de Papa Pius al X-lea, fiind susţinută apoi de Papii Benedict al XV-lea şi Pius al XI-lea, acesta din urmă fiind cel care a transformat-o în „Institut Pontifical”. Papa Benedict a mulţumit mai întâi Cardinalului Zenon Grocholewski, mare cancelar al Institutului, apoi Administraţiei Patrimoniului Scaunului Apostolic şi numeroşilor binefăcători, printre care Fundaţia Pro Musica şi Artă Sacră, care au finanţat lucrările de renovare. Restructurarea şi modernizarea au avut ca obiect biblioteca, istorica Sală Academică – situată în vechiul sediu al Institutului din Palatul Apolinar – şi marea orgă de pe scena sălii, donată în 1932 Papei Pius al XI-lea de Justine Ward.