Rugăciunea, principala „armă” împotriva răului
07.02.2008, Vatican (Catholica) - Ieri, la 5PM, în Miercurea Cenuşii, Bazilica Santa Sabina din Roma a găzduit celebrarea euharistică prezidată de Papa Benedict, în timpul căreia s-a făcut impunerea cenuşii. Liturghia a fost precedată de un moment de rugăciune la biserica Sf. Anselmo din apropiere, după care cei prezenţi – Cardinali, Arhiepiscopi, Episcopi, călugări benedictini, părinţi dominicani şi numeroşi laici – au pornit în tradiţionala procesiune penitenţială până la Bazilica Santa Sabina.
În predica sa, Papa a reflectat asupra temelor rugăciunii şi suferinţei. „Postul tocmai pentru că invită oamenii la rugăciune, penitenţă şi post, reprezintă un moment providenţial de revitalizare şi întărire a speranţei noastre.” Rugăciunea „este `arma` principală cu care să facem faţă luptei împotriva spiritului răului”, a spus Sfântul Părinte, indicând că „fără elementul rugăciunii, eul uman sfârşeşte închizându-se în sine iar conştiinţa, care ar trebui să fie un ecou al vocii lui Dumnezeu, riscă să fie redusă la o oglindă a propriei persoane. În acelaşi fel, dialogul interior devine un monolog ce riscă să nască diferite forme de auto-justificare. Astfel rugăciunea garantează deschiderea faţă de ceilalţi. Cei care se eliberează pentru Dumnezeu şi pentru nevoile Sale, se deschid către ceilalţi, către fraţii şi surorile care bat la uşa inimilor lor şi cer să fie ascultaţi, cer atenţie, iertate, uneori corecţie, dar mereu în iubire fraternă.”
„Adevărata rugăciune nu este niciodată centrată pe sine ci mereu se concentrează asupra celorlalţi. Adevărata rugăciune este motorul lumii, deoarece ne păstrează deschişi faţă de Dumnezeu. Din acest motiv, fără rugăciune nu există speranţă, nici iluzie. Nu prezenţa lui Dumnezeu înstrăinează omul, ci de fapt absenţa Lui. Fără adevăratul Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, speranţa se transformă în iluzie care ne face să evadăm din realitate. Postul şi pomana, armonios unite cu rugăciunea, pot fi de asemenea considerate `locuri` în care se învaţă exerciţiul speranţei creştine”, a mai spus Sfântul Părinte. În acest context a subliniat cum „mulţumită acţiunii unite a rugăciunii, postului şi pomenii, Postul îi formează pe creştini să fie oameni ai speranţei, urmând exemplul sfinţilor.” Referindu-se la suferinţă, Papa Benedict a amintit că Cristos „a suferit pentru adevăr şi dreptate, aducând în istoria omenirii evanghelia suferinţei, care este cealaltă faţă a evangheliei iubirii. Dumnezeu nu poate suferi, dar El poate şi doreşte să arate com-pasiune.”
„Cu cât este mai mare speranţa care ne animă cu atât mai mare este capacitatea noastră de a suferi din iubirea de adevăr şi bine, oferind cu bucurie greutăţile mici şi mari ale vieţii de zi cu zi şi făcându-le parte ale marii com-pasiuni a lui Cristos.” După ce a amintit de cea de-a 150-a aniversare a apariţiilor Fecioarei Maria la Lourdes, Suveranul Pontif a încheiat invitându-i pe cei prezenţi „să mediteze la misterul participării Mariei la durerile omenirii”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
