Schimbarea la Faţă şi Calea Crucii pentru a ajunge în Împărăţie
17.02.2008, Roma (Catholica) - Astăzi la amiază zeci de mii de persoane, romani şi mulţi pelerini, s-au reunit în Piaţa San Pietro ca să asculte alocuţiunea Papei Benedict al XVI-lea şi pentru a se ruga împreună tradiţionalul antifon Angelus Domini, prin care sunt evocate marile mistere ale mântuirii: întruparea, patima, moartea şi învierea Domnului. Vă oferim alocuţiunea Papei după traducerea realizată de Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
S-au încheiat ieri, aici în Palatul Apostolic, Exerciţiile spirituale care, ca în fiecare an, i-au văzut reuniţi în rugăciune şi în meditaţie pe Papa şi colaboratorii săi din Curia Romană. Mulţumesc celor care ne-au fost aproape în chip spiritual: binevoiască Domnul să-i răsplătească pentru generozitatea lor. Astăzi, în a doua duminică din Postul Mare, continuând drumul de pocăinţă, Liturghia, după ce ne-a prezentat duminica trecută Evanghelia ispitirilor lui Isus în pustiu, ne invită să reflectăm asupra evenimentului extraordinar al Transfigurării, al Schimbării la Faţă pe munte. Considerate împreună, amândouă episoadele anticipează misterul pascal: lupta lui Isus cu ispititorul este un preludiu la marea confruntare finală a Pătimirilor, în timp ce lumina Trupului său transfigurat anticipează gloria Învierii. Pe de o parte îl vedem pe Isus pe deplin om, care împărtăşeşte cu noi până şi ispitirea; pe de alta îl contemplăm pe Fiul lui Dumnezeu care îndumnezeieşte umanitatea noastră. În felul acesta, am putea spune că aceste două duminici îndeplinesc rolul de pilaştri pe care se sprijină tot edificiul Postului Mare până la Paşti, şi mai mult întreaga structură a vieţii creştine, care constă în mod esenţial în dinamismul pascal: de la moarte la viaţă.
Muntele – Tabor la fel ca Sinai – este locul apropierii de Dumnezeu. Este spaţiul înălţat în comparaţie cu existenţa zilnică, unde se respiră aerul curat al creaţiei. Este locul rugăciunii, unde se poate sta în prezenţa Domnului, la fel ca Moise şi ca Ilie, care apar alături de Isus transfigurat şi vorbesc cu El despre „plecarea” care îl aşteaptă la Ierusalim, adică despre Paştele său. Transfigurarea este un eveniment de rugăciune: rugându-se, Isus se scufundă în Dumnezeu, se uneşte intim cu El, aderă cu propria voinţă umană la voinţa de iubire a Tatălui, şi astfel lumina îl pătrunde şi apare în mod vizibil adevărul fiinţei sale: El este Dumnezeu, Lumină din Lumină. Chiar şi haina lui Isus devine albă şi strălucitoare. Acest lucru ne face să ne gândim la Botez, la haina albă pe care o îmbracă neofiţii. Cine renaşte în Botez este îmbrăcat cu lumină anticipând existenţa cerească pe care Apocalipsul o reprezintă prin simbolul hainelor albe (cf. Apocalips 7,9.13). Aici este punctul crucial: transfigurarea este o anticipare a învierii, dar aceasta presupune moartea. Isus îşi manifestă Apostolilor slava Sa, pentru ca să aibă forţa de a înfrunta scandalul crucii, şi să înţeleagă că trebuie să treacă prin multe încercări pentru a ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Glasul Tatălui, care răsună de sus, îl proclamă pe Isus Fiul Său preaiubit la fel ca la Botezul în Iordan, adăugând: „Pe dânsul să-l ascultaţi” (Matei 17,5). Pentru a intra în viaţa veşnică este nevoie a-l asculta pe Isus, a-l urma pe calea crucii, purtând în inimă asemenea Lui speranţa învierii. „Spe salvi”, salvaţi, mântuiţi în speranţă. Astăzi putem spune: „transfiguraţi în speranţă”.
Să ne adresăm acum în rugăciune Mariei, să recunoaştem în Ea creatura umană transfigurată lăuntric de harul lui Cristos şi să ne încredinţăm călăuzirii sale pentru a parcurge cu credinţă şi generozitate itinerarul Postului Mare.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
