O „pedagogie a păcii” împotriva oricărei violenţe
27.08.2008, Roma (Catholica) - Radio Vatican a publicat pasaje din intervenţia Cardinalului Jean-Louis Tauran, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios, din ziua de luni, 25 august 2008, la Mitingul pentru Prietenia între Popoare care se desfăşoară la Rimini. Discursul său a apărut în ediţia de miercuri, 27 august, a cotidianului „L`Osservatore Romano”. Cardinalul a arătat că „Pacea este considerată un reflex al armoniei divine… Fiecare religie, potrivit specificului ei, conţine în textele sale de bază sau în spiritualitatea sa gânduri de pace şi indicaţii pentru a o edifica. Fiecare declină în felul său un singur cuvânt: Shalom, Salam, Pax!”
„Ce putem spune împreună, noi credincioşii, lumii precare şi violente în care trăim? Înainte de toate că nedreptăţile, bolile, războaiele de orice tip nu sunt o fatalitate. În realitate sunt consecinţa tuturor egoismelor noastre (personale şi colective), a ignoranţei noastre, a erorilor noastre nerecunoscute, a incapacităţii noastre de a trage învăţătură din experienţele – pozitive şi negative – ale trecutului. Dar, noi, credincioşii, spunem un al doilea lucru tuturor contemporanilor: nu credem într-o fatalitate a istorie (fatum), nu considerăm că omul este rău în mod fundamental. Avem încredere în om pentru că ştim că Dumnezeu i-a dat o inteligenţă şi o inimă şi că, cu ajutorul Lui, poate – mai mult, trebuie – să fie protagonist al unei lumi mai bune”.
„Ce putem oferi acestei lumi de astăzi?”, a întrebat Cardinalul Tauran. „O pedagogie a păcii! Ca unii care cred, ştim că în inima persoanei umane se nasc pacea şi războiul. Fiecare dintre noi trebuie să aleagă între bine şi rău. Prin urmare responsabilii religioşi au îndatorirea să indice calea de întreprins pentru a da fiecăruia posibilitatea să aleagă, în libertate şi cu responsabilitate, calea justă”. În viziunea sa, o „pedagogie a păcii” are ca principii: primatul persoanei umane asupra statului şi asupra organizării economice a societăţii (aici găsim toată problematica legată de drepturile omului, cu interes special pentru libertatea religiei); specială atenţie faţă de dreptate (fără hrană, cultură şi solidaritate societăţile pot genera orice tip de extremism); respingerea războiului ca mijloc pentru a rezolva controversele dintre state; primatul dreptului asupra violenţei (patrimoniul juridic bogat la dispoziţia responsabililor politici permite să se evite ca cei mai slabi să fie victime ale voinţei rele, ale forţei sau manipulării din partea celor mai puternici)”.
Credincioşi fiind, avem deci un câmp vast unde să colaborăm pentru ca pacea între persoane şi popoare diferite să devină din ce în ce mai mult o realitate pentru astăzi şi mâine. Împreună putem mobiliza conştiinţele pentru ca în sfârşit oamenii să înţeleagă că nu putem fi fericiţi unii fără alţii şi în mod cert niciodată unii împotriva altora! Pentru a ajunge la un atare rezultat este nevoie să învăţăm arta dialogului care permite să îl cunoaştem pe altul şi valorile sale, fără să renunţăm la propria identitate. De aici reiese actualitatea şi importanţa dialogului interreligios. Papa Benedict al XVI-lea sublinia aceasta recent: „Simţământul religios înrădăcinat în inima omului deschide oamenii spre Dumnezeu şi îi face să descopere că realizarea personală nu constă în gratificarea egoistă a unor dorinţe efemere. Acesta, mai degrabă, ne călăuzeşte să preîntâmpinăm nevoile altora şi să căutăm căi concrete pentru a contribui la binele comun”.

Poate vede si sistemul national de educatie initiativa Vaticanului si poate o incerca o colaborare in domeniul educatiei pentru pace si cooperare la modul serios asa cum numai BC stie sa o abordeze. Altfel aceste noi tipuri de ducatii nu au nici un rezultat si raman decat niste treburi birocratice iar societatea in ansamblu se va degrada in continuare.
Nu Vaticanul are probleme cu violenta ci tarile laice in care educatia fara Dumnezeu isi arata coltii.