Papa evidenţiază virtuţile preoţeşti ale Parohului de Ars
22.06.2009, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea îi încurajează pe preoţi să trăiască sfaturile evanghelice urmând exemplul Sf. Ioan Maria Vianney, şi îi îndeamnă să îi ajute pe laici să trăiască şi ei aceste virtuţi. În scrisoarea adresată preoţilor lumii cu ocazia începerii, în data de 19 iunie 2009, a Anului Preoţiei, Sfântul Părinte a făcut apel la „o conştientizare reînnoită şi plină de bucurie a măreţiei darului lui Dumnezeu, concretizat în figuri splendide de păstori generoşi, de călugări care s-au consumat din iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de suflete, de îndrumători spirituali înţelepţi şi răbdători”.
În lumea de astăzi, a afirmat Pontiful, „este necesar ca preoţii, în viaţa şi acţiunea lor, să se distingă printr-o puternică mărturie evanghelică”. El a continuat: „Ca să nu apară un gol existenţial în noi şi să nu fie compromisă eficacitatea slujirii noastre, este necesar să ne întrebăm tot mereu: `Suntem cu adevărat pătrunşi de Cuvântul lui Dumnezeu? Este el cu adevărat hrana din care trăim, mai mult decât sunt pâinea şi lucrurile acestei lumi? Îl cunoaştem cu adevărat? Îl preţuim? Ne ocupăm în lăuntrul nostru de acest Cuvânt, într-atât încât să ne marcheze viaţa şi să ne plămădească gândirea?`… în zilele noastre preoţii sunt chemaţi să asimileze acel `nou stil de viaţă` inaugurat de Domnul Isus şi însuşit de Apostoli”.
Papa a arătat exemplul Sf. Ioan Maria Vianney, care a trăit sfaturile evanghelice „într-un mod potrivit cu condiţia sa de preot”. „Sărăcia sa, de fapt, nu a fost aceea a unui religios sau călugăr, ci aceea cerută unui preot: deşi manevra mulţi bani (dat fiind faptul că pelerinii cei mai bogaţi nu încetau să se intereseze de operele sale de caritate), el ştia că totul era donat pentru biserica sa, pentru săracii săi, pentru orfanii săi, pentru fetele de la `Providence`, pentru familiile sale cele mai nevoiaşe. De aceea el `era bogat pentru a le oferi altora şi era foarte sărac pentru sine`. Explica: `Secretul meu este simplu: dau totul şi nu păstrez nimic`”.
Pontiful a mai afirmat: „Şi curăţia sa era aceea cerută unui preot pentru slujirea sa. Se poate spune că era curăţia potrivită pentru cine trebuie să atingă în mod obişnuit Euharistia şi în mod obişnuit o priveşte cu toată pasiunea inimii şi cu aceeaşi pasiune o oferă credincioşilor săi. Spuneau despre el că `îi strălucea în priviri curăţia`, iar credincioşii îşi dădeau seama de acest lucru atunci când el îşi îndrepta privirea spre tabernacol cu ochii unui îndrăgostit”. Ascultarea sfântului „a fost întru totul întrupată în adeziunea dureroasă la exigenţele de zi cu zi ale slujirii sale… Regula de aur pentru o viaţă trăită în ascultare i se părea a fi aceasta: `Fă numai ceea ce poate fi oferit bunului Dumnezeu`”.
Papa Benedict al XVI-lea a continuat: „În contextul spiritualităţii alimentate de practicarea sfaturilor evanghelice, îmi face plăcere să le adresez preoţilor, în acest An dedicat lor, o invitaţie deosebită pentru a primi cum se cuvine noua primăvară pe care Duhul o suscită în zilele noastre în Biserică, nu în ultimul rând prin mişcările ecleziale şi prin noile comunităţi… Astfel de daruri care îndeamnă destul de mulţi la o viaţă spirituală mai profundă pot să fie spre folosul nu doar al credincioşilor laici dar şi al slujitorilor înşişi. Din comuniunea dintre slujitorii consacraţi şi carisme, poate naşte, de fapt, `un impuls valid pentru o angajare reînnoită a Bisericii în vestirea Evangheliei speranţei şi a carităţii în toate colţurile lumii`”.
Pontiful a subliniat „forma comunitară” a slujirii preoţeşti, declarând că „este necesar ca această comuniune dintre preoţi şi propriul Episcop, bazată pe sacramentul Preoţiei şi manifestată în concelebrarea euharistică, să se traducă în diverse forme concrete ale unei fraternităţi preoţeşti efective şi afective. Numai în acest fel preoţii vor şti să trăiască din plin darul celibatului şi vor fi capabili să facă să răsară comunităţi creştine în care să se repete faptele minunate de la prima predicare a Evangheliei”.
