Mesajul preşedintelui României la Centenarul de la Bucureşti
07.10.2009, Bucureşti (Catholica) - Cu ocazia Centenarului bisericii Vicariatului greco-catolic de Bucureşti, cu hramul Sfântul Vasile cel Mare, „un simbol al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, şi totodată un locaş cu o deosebită valoare istorică”, preşedintele României, Traian Băsescu a afirmat într-un mesaj că „Împlinirea a 100 de ani de la ridicarea acestei biserici reprezintă un prilej de aducere aminte a celor care au ctitorit-o – Arhiepiscopul romano-catolic Raymund Netzhammer, dar şi Episcopul greco-catolic Demetriu Radu, împreună cu o seamă de reprezentanţi ai Bisericii Greco-Catolice din Bucureşti. Alături de Blaj, care rămâne locul simbolic al tradiţiei ecleziale şi al conştiinţei naţionale susţinute de Biserica Greco-Catolică în Transilvania, Bucureştiul s-a bucurat de prezenţa unor mari personalităţi greco-catolice, oameni de cultură precum George Coşbuc, dar şi oameni de stat ca Iuliu Maniu sau Alexandru Vaida-Voievod”.
„Doresc să reafirm şi cu prilejul acestui centenar, care se împlineşte la două decenii de la redobândirea libertăţii noastre, datoria de a cinsti memoria membrilor şi reprezentanţilor Bisericii Greco-Catolice care au suferit numeroase persecuţii în timpul regimului comunist şi totodată de a onora contribuţia lor la unitatea naţională şi dezvoltarea societăţii româneşti. Astăzi, Biserica Greco-Catolică, ridicată la rangul de Arhiepiscopie Majoră de către Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea, participă, alături de celelalte culte, la binele comun, continuându-şi misiunea socială, culturală şi formativă într-o cultură a dialogului şi a solidarităţii”.
Ca spectator al expresiilor enuntate de Presedintele Romaniei, in acest context, si in acelasi tipm fiind in mod personal membru constituit al Bisericii Romane Unite, personal, apreciez discursul rostit de Excelenta Sa, Presedintele Romaniei. Insa, in mod sincer si printr-o simpla analiza a discursului mi se contureaza in minte structura terminologica a unui continut fara o concreta credibilitate, fie ca, Presedintele Basescu in comunicarea mesajului Sau ramane la nivelul afirmatiilor abstracte, fie, se inscrie in acea optiune individualistica electorala a aculumlarii unei cantitati de voturi suficiente pentru un nou mandat. Nu se poate continua pe calea demagogiei si a dezinteresului substantial in ceea ce priveste sensibilitatea si solutionare problematicilor diferitelor categorii sociale si confesionale ale Romaniei. Este inadmisibil sa evoci despre personalitati de mare anvergura ale Bisericii Greco- Catolice, si in schimb, Domnia Sa, ca, Presedinte si membru marcant in viata publica si in diferitele functii in etapele istorice precedente pe care le-a detinut si reprezentat de o lunga perioada sa nu intervina in raport cu institutiile statului si in acelasi timp a-L trezi moral-patrimonial-juridic pe Patriarhul Daniel si pe Sfanta Biserica Ortodoxa sa renunte la discriminarile si la deposedarea bunurilor care nu le apartin, facandu-si mia culpa si retrocedand in mod democratic si crestin proprietarilor de drept divin si civil. Cultura dialogului si a solidaritatii nu se construieste prin nepasare, indiferenta si lipsa de aplicabilitate a legilor in mod egal.