Papa a prezentat mărturia a doi preoţi sfinţi
29.04.2010, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a amintit de apropiata încheiere a Anului Preoţiei, dedicând audienţa generală de miercuri, 28 aprilie 2010 unei reflecţii asupra a „doi preoţi sfinţi” din secolul al XIX-lea. Pontiful a vorbit despre Sf. Leonard Murialdo şi Sf. Iosif Benedict Cottolengo, arătând că aceştia au fost „exemplari în dăruirea lor de sine lui Dumnezeu şi în mărturia lor de caritate – trăită în Biserică şi pentru Biserică – faţă de cei mai nevoiaşi fraţi ai lor”.
Reflectând asupra Sf. Leonard (1828-1900), Papa a subliniat că „nucleul central al spiritualităţii lui Murialdo a fost convingerea cu privire la iubirea milostivă a lui Dumnezeu: un Tată care este întotdeauna bun, răbdător şi generos, care îşi revelează măreţia milostivirii Sale în iertare. Sf. Leonard a experimentat această realitate la nivel existenţial, nu doar intelectual, printr-o întâlnire vie cu Domnul”, a explicat el. „S-a considerat întotdeauna un om dăruit cu har de către milostivul Dumnezeu: de aceea a trăit bucuria recunoştinţei faţă de Domnul, conştiinţa senină a propriilor lui limite, dorinţa arzătoare de pocăinţă, constantul şi generosul angajament la convertire. Şi-a văzut întreaga existenţă nu doar iluminată, călăuzită, susţinută de această iubire, ci continuu cufundată în milostivirea infinită a lui Dumnezeu”.
Acest sentiment de recunoştinţă s-a reflectat în viziunea sfântului asupra vocaţiei lui preoţeşti „ca un dar liber al milostivirii lui Dumnezeu”, a reflectat Pontiful. El l-a citat pe sfânt: „Dumnezeu m-a ales! M-a chemat, în final m-a forţat la cinstea, la slava, la inefabila fericire de a fi slujitorul său, de a fi ‘alter Christus’. Şi unde eram eu atunci când Dumnezeu m-a căutat? În adâncul abisului! Eram acolo, şi Dumnezeu a venit să mă caute; acolo m-a făcut să îi aud glasul”. În mod similar, Sf. Iosif Benedict Cottolengo (1786-1842) a fost un exemplu de caritate şi zel apostolic. A înfiinţat opera intitulată „Casa Mică a Providenţei Divine”, care funcţionează şi astăzi, şi pe care Papa o va vizita când va merge luna viitoare la Torino.
„Iubiţi prieteni”, a concluzionat Sfântul Părinte, „aceşti doi preoţi… şi-au trăit slujirea în dăruire totală a vieţilor lor pentru cei săraci, cei aflaţi în nevoi, cei de pe urmă, găsind rădăcina profundă, izvorul inepuizabil al acţiunilor lor în relaţia cu Dumnezeu, bând din iubirea Sa, cu convingerea profundă că nu putem exercita caritatea fără a trăi în Cristos şi în Biserică”. „Fie ca mijlocirea şi exemplul lor să continue să lumineze slujirea atât de multor preoţi care se dedică cu generozitate pentru Dumnezeu şi pentru turma încredinţată lor”, s-a rugat Pontiful, „şi fie ca ei să ne ajute pe fiecare dintre noi să ne dăruim cu bucurie şi generozitate lui Dumnezeu şi aproapelui”.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea