Ziua Tinerilor Catolici din Moldova la Cleja (comunicat)
30.04.2010, Iaşi (Catholica) - Tineri romano-catolici din întreaga Dieceză de Iaşi vor participa duminică, 2 mai, la celebrarea Zilei Tineretului la nivel diecezan. Aceasta va avea loc în parohia Cleja „Sfântul Marcu” din jud. Bacău. Momentul central al Zilei va fi Liturghia prezidată de IPS Francisco-Javier Lozano, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova. La celebrare vor lua parte PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, şi PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi.
Tinerii se vor întâlni pentru a medita tema anului din mesajul Sfântului Părinte: „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Mc 10,17). Mesajul îi încurajează pe tineri să intre în dialog cu Isus, să descopere darurile lui Dumnezeu în ei, dar şi responsabilităţile pe care le au de îndeplinit. Liturghia va începe la ora 11.00 cu procesiunea solemnă a Episcopilor şi a preoţilor din casa parohială spre biserică, unde va avea loc Sfânta Liturghie. Crucea tinerilor şi icoana Maicii Domnului, preluate anul trecut de la Nisiporeşti, vor fi duse de către tinerii din Cleja în procesiune şi vor fi predate, la finalul Liturghiei, tinerilor din localitatea în care se va desfăşura anul viitor următoarea Zi a Tineretului. Fiecare parohie din cele prezente va avea câte un reprezentant care va sta în faţa altarului.
După Liturghie va avea loc Festivalul tinerilor, un program organizat de tineri, prin care vor manifesta talentele şi entuziasmul lor. În ziua premergătoare au loc activităţi catehetice, iar seara este o oră de rugăciune. Dacă în Duminica Floriilor s-a celebrat Ziua Tineretului în cadrul fiecărei parohii, duminică, 2 mai, această zi se va celebra la nivel diecezan. Din cele 139 de parohii ale Diecezei de Iaşi, sunt aşteptaţi mii de tineri pentru a asculta mesajul Episcopului, pentru a se ruga şi pentru a cânta împreună. Întâlnirile precedente au avut loc la: Adjudeni (1992), Pildeşti (1993), Nicolae Bălcescu (1994), Săbăoani (1995), Oneşti (1996), Tămăşeni (1997), Luizi-Călugăra (1998), Gherăeşti (2000), Hălăuceşti (2001), Valea Mare (2002), Barticeşti (2003), Iaşi (2004), Bacău „Fericitul Ieremia” (2005), Dărmăneşti (2006), Iugani (2007), Bacău „Sfântul Nicolae” (2008), Nisiporeşti (2009).
