Portrete de Episcopi martiri şi mărturisitori în perioada comunistă
17.05.2010, Alba-Iulia (Catholica) - În perioada în care Biserica Greco-Catolică a participat la pelerinajul de la Sighet – moment de comuniune euharistică şi comemorare a Episcopilor, preoţilor şi credincioşilor martiri ai întregii Biserici Catolice din România -, Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Alba Iulia, prin grupa de limbă română a Şcolii Maghiare Ardelene de Scriere Ecleziastică, a programat duminică, 9 mai 2010, în Aula Magna a Institutului Teologic „Incarnatae Sapientiae”, prelegerea „Portrete de Episcopi din România, martiri şi mărturisitori ai Bisericii Catolice, în perioada comunistă”, aflăm de pe BRU.ro.
Prezentările portretelor Episcopilor au fost susţinute de tinerii drd. Sergiu Soica, din Comloşu-Mare (jud. Timiş), absolvent de teologie greco-catolică, şi drd. Claudiu Călin, arhivist al Diecezei Romano-Catolice de Timişoara. Tânărul istoric Sergiu Soica a început cu creionarea contextului politic şi legislativ perfid şi accentuat anti-catolic, creat de regimul comunist, proaspăt instaurat în România sfârşitului anilor ’40. Biografiile prezentate de el au fost dedicate Episcopilor greco-catolici: Ioan Bălan (Lugoj), Ioan Ploscaru (Lugoj), Valeriu Traian Frenţiu (Oradea), Cardinalul Iuliu Hossu (Cluj-Gherla). A descris atât latura umană, intelectuală, plină de erudiţie şi grijă pastorală, cât şi cea spirituală, personală, care a făcut ca tăria spiritului să nu cedeze în faţa ispitelor, ducând la mărturisire şi chiar martiriu.
Claudiu Călin a prezentat biografiile Episcopilor latini: Augustin Pacha (Timişoara), Adalbert Boros (Timişoara), Bogdanffy Szilard (Constantin) Ignaţiu (Oradea) şi Anton Durcovici (Iaşi). Ca şi în cazul Episcopilor uniţi, dorinţa regimului ateu comunist a fost aceea de a distruge o Biserică al cărei cap văzut este Sfântul Părinte Papa, o Biserică ce nu poate fi manipulată de puterea seculară. Episcopii latini prezentaţi auditoriului, format din numeroşi teologi ai Institutului, au avut la vremea dezlănţuirii prigoanei totalitare cele mai diferite vârste, de la foarte tineri, la venerabili şi experimentaţi păstori. Unii au fost consacraţi ierarhi în timpuri de liberă exercitare a cultului, alţii în zorii prigoanei, sau în toiul ei, în secret. Nici unul, însă, dintre Episcopii romano sau greco-catolici nu a cedat chinurilor şi torturilor la care au fost supuşi.
Aceasta a făcut ca unii dintre ei să primească harul martiriului (Episcopii Bogdanffy, Durcovici şi Frenţiu), alţii să moară în locuri străine, surghiuniţi în regimuri de „domiciliu obligatoriu” (Episcopul Bălan şi Cardinalul Hossu), alţii acasă, într-o amară libertate, deşi marcaţi vădit de tortură, tocmai datorită fricii comuniştilor de a nu îi transforma în martiri şi în prilej de frământare pentru popor (episcopul Pacha). Alţii au primit harul unei vieţi îndelungate, în care să vadă cu ochii lor renaşterea Bisericii şi să apuce vremurile în care să poată povesti generaţiilor viitoare trecutul glorios al martirilor acestui ultim veac (Arhiepiscopul A. Boros şi Arhiepiscopul Ploscaru). Vorbitorii au accentuat latura spirituală şi eroică, nelipsind totuşi factorul istoric şi ştiinţific al prelegerii.
Imagini
