Tehnologia fără etică ar putea duce la distrugerea creaţiei
11.06.2010, Bucureşti (Catholica) - Transplantul de organe, eutanasia, clonarea, avortul, schimbarea de sex şi alte asemenea acte pun în discuţie atât libertatea de acţiune a omului asupra propriului corp, cât şi limitele etice, morale şi religioase. Toate acestea şi încă multe alte aspecte de acest gen se află în sfera bioeticii. Ziarul Lumina a publicat ieri un interviu cu pr. prof. Vasile Răducă, secretarul Comisiei de bioetică a Patriarhiei Române, profesor universitar la Catedra de teologie morală din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, dar şi parohul bisericii Kretzulescu din Bucureşti. Redăm câteva întrebări şi răspunsuri.
– Părinte profesor, sunteţi unul dintre cei mai importanţi specialişti în domeniul bioeticii din Biserica Ortodoxă. În ce măsură este cunoscută bioetica în rândul preoţilor, cu rolul pe care l-a căpătat ea în societate?
– Conceptul de bioetică este unul nou. A fost folosit pentru prima dată într-un articol din anul 1970 de cancerologul american Van Rensselear Potter. Acesta definea bioetica drept ştiinţă a vieţii. Grija pentru apărarea vieţii a existat şi există în preocuparea Bisericii încă de la constituirea acesteia. Pe de o parte, Biserica militează pentru apărarea vieţii, ca dar al lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, Împărăţia lui Dumnezeu, obiectivul operei de răscumpărare a Mântuitorului şi speranţa creştinilor, este înţeleasă ca Împărăţie a vieţii, desigur, nu în sensul biologic al cuvântului, dar determinată de calitatea existenţei omului în condiţia vieţii biologice. Preocupată de viaţa din Împărăţia lui Dumnezeu, Biserica nu neglijează viaţa în trup. Dimpotrivă, ea acordă o atenţie deosebită vieţii omului încă din momentul constituirii ei şi-l ajută pe om să-şi înţeleagă şi să-şi preţuiască viaţa până în momentul sfârşitului formei de manifestare biologică a acesteia. Ea recomandă atenţie deosebită faţă de embrionul uman, de sănătatea şi evoluţia lui, de întreaga existenţă în trup a omului. Spun toate acestea spre a nu avea impresia că de viaţa umană se îngrijesc numai cei care se numesc „bioeticieni”. De altfel, având în vedere cercetările şi rezultatele din domeniul biotehnologiei moderne, oamenii au început să se gândească la faptul că e nevoie să se ia o serie de măsuri în vederea apărării vieţii. Şi aceasta, pentru că aceste biotehnologii pot crea riscuri pentru fiinţa umană. O tehnologie fără etică poate duce chiar la distrugerea a ceea ce Dumnezeu a creat, ceea ce nu este, desigur, de dorit.
Iniţial, bioetica a apărut ca o disciplină laică, pe de o parte, din cauza rezervelor oamenilor de ştiinţă faţă de punctele deosebite ale religiilor sau grupărilor religioase cu privire la aceleaşi probleme de ordin etic, pe de altă parte, din cauza rezervelor Bisericii faţă de modul în care bioeticienii privesc viaţa umană. Ulterior, înţelegându-se că nu poţi fundamenta o etică fără repere absolute – or, religia oferă aceste repere -, în organizaţiile şi organismele internaţionale şi naţionale preocupate de bioetică au fost solicitate să participe şi organizaţiile religioase. Biserica participă astfel la mişcarea şi la preocupările bioetice, fundamentându-se pe ideea că viaţa este sacră şi că trebuie apărată sub toate formele ei de existenţă, neobstrucţionând performanţele biotehnologiei de îmbunătăţire a formelor ei de manifestare, acolo unde este cazul. Niciodată Biserica nu va sprijini vreo idee sau acţiune care ar duce la deteriorarea sau la distrugerea vieţii cuiva. În felul acesta, toţi cei interesaţi de apărarea vieţii ajung să-şi dea mâna, iar instituţiile abilitate ajung să elaboreze norme care să apere viaţa umană.
– Există la medicii noştri din România o anumită aplecare către viziunea moralei creştine?
– Bioetica impune nişte reguli care vizează biotehnologii sau rezultate ale unei cercetări din domeniul biologiei, fiziologiei sau chimiei, de vârf, care nu ştim unde duce omul. Cei care vorbesc în numele bioeticii ar trebui să ţină seama de toate aceste etici particulare, active şi mai ales de cele care, cumva, au o perspectivă în timp… Eu am cunoscut câţiva astfel de medici. Cu unii dintre ei lucrez chiar în Comisia de bioetică a Patriarhiei, pe alţii îi cunosc din Comisia de Bioetică UNESCO pentru România. Sunt oameni de bună calitate, care îşi propun să apere viaţa şi iau în serios morala creştină, în activitatea lor sau când apar probleme de bioetică. Dar nu pot să spun că nu există şi destui medici liber-cugetători, care nu ţin cont de punctul de vedere al Bisericii.
Se pare, totuşi, că statutul medicului tinde mai degrabă spre unul de prestator de servicii. Iar serviciile lui sunt aplicate pe om, adică intră în zona conştiinţei, a moralei, în zonele sufleteşti adânci, unde e domeniul religiei. Asta mă face să cred că statutul medicului se înstrăinează de viaţa omului.
Suferinzii au o încredere deosebită în medic. Dacă medicul este un bun prestator de servicii, nu este rău. Unii medici, prin specializarea lor, intră în zone care ţin oarecum de domeniul religiei (cum ar fi problemele de conştiinţă, probleme duhovniceşti, care nu au legătură cu actul medical). În special, medicii psihiatri pătrund în aceste domenii. Eu cunosc medici psihiatri buni creştini, cu rezultate deosebite în tratarea maladiilor, aşa cum cunosc pe alţii, necredincioşi, care nu au aceleaşi rezultate, dimpotrivă. Toţi medicii sunt interesaţi, cel puţin teoretic, să apere viaţa. Dacă o fac şi cu frică de Dumnezeu, cu atât mai bine! Biserica a respectat totdeauna actul medical. Dacă Biserica activează pentru sănătatea ontologică a omului, medicul activează pentru sănătatea trupului, dar tot pentru sănătate. De aceea, pe undeva, preotul şi medicul se întâlnesc exact prin ceea ce ei fac. Iar în Sfânta Scriptură se spune: „Cinsteşte-l pe medic pentru că şi el este de la Dumnezeu”. Şi este normal să se spună aşa, dat fiindcă medicul, prin definiţie, este un om care se îngrijeşte de sănătatea aproapelui. Dacă medicul este egalat şi de omul care se îngrijeşte de viaţa eternă, cu atât mai bine. Altfel, este un specialist, un tehnician, care te tratează în limita competenţelor sale. Că sunt şi medici oameni de afaceri, aceasta este cu totul altceva.
Imagini
