24 de preoţi nou-sfinţiţi la Iaşi
14.06.2010, Iaşi (Catholica) - La încheierea Anului Preoţiei, în Catedrala din Iaşi, în ziua de 11 iunie 2010, solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, au fost hirotoniţi 24 de preoţi: 14 pentru Dieceza de Iaşi, doi pentru Arhidieceza de Bucureşti, şapte pentru Ordinul Fraţilor Minori Conventuali şi unul pentru Ordinul Fraţilor Minori Capucini. Cei 24 au fost hirotoniţi prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel. Oaspete special a fost PF Michel Sabbah, Patriarh emerit de Ierusalim. La Liturghie au participat PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, superiori ai Provinciei „Sfântul Iosif” a Fraţilor Minori Conventuali şi ai Custodiei „Fericitul Ieremia” a Fraţilor Minori Capucini, prelatul Albert Holenstein, profesori de la institutele unde au studiat candidaţii, preoţi din ţară şi străinătate, părinţi şi rude ale candidaţilor, precum şi mulţi credincioşi.
La începutul Liturghiei, PS Petru Gherghel i-a salutat pe Patriarhul de Ierusalim, pe Episcopi, pe candidaţii la preoţie, pe oaspeţii din Italia, Germania, Polonia, Franţa, America Latină şi pe toţi credincioşii prezenţi. „E sărbătoarea iubirii, a inimii preasfinte, a preoţiei. Se încheie Anul Preoţiei. E sărbătoarea Bisericii noastre, e sărbătoarea voastră, dragi candidaţi la preoţie: astăzi răspundeţi la alegerea lui Isus”, a spus Episcopul de Iaşi. La predică, Preasfinţitul Petru Gherghel a făcut referinţă la evenimentele trăite: solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, încheierea Anului Preoţiei, hirotonirea a 24 de preoţi. „Ştiind că astăzi Sfântul Părinte se află la Roma, înconjurat de peste 15.000 de preoţi, însoţiţi de mulţi Episcopi din întreaga lume, de aici, din Catedrala noastră, ne îndreptăm cu gândul în Piaţa San Pietro şi aducem nu numai rugăciunile noastre, ci şi oferta slujirii noastre ca Episcopi şi preoţi, şi, mai mult, prezentăm şi oferta celor 24 de candidaţi ce vor fi astăzi înscrişi în inima lui Isus, ca prietenii şi colaboratorii săi, ca păstori de suflete”.
După predică, diaconii au declarat înaintea poporului că vor să-şi asume misiunea preoţiei şi au promis ascultare şi respect Episcopilor şi superiorilor lor. S-au prosternat cu faţa la pământ şi s-a cântat Litania tuturor sfinţilor. Au urmat impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare. PS Cornel Damian, în cuvântul său de la final, a adus salutul şi sentimentele de recunoştinţă ale IPS Ioan Robu şi i-a încurajat pe noii leviţi să îl imite pe Dumnezeu în răbdare, mai ales la scaunul de spovadă. Preafericirea sa Michel Sabbah a mulţumit pentru invitaţie şi pentru ospitalitate, i-a salutat pe noii preoţi şi a implorat de la Domnul pentru ei pacea în inimi şi în munca din parohiile unde vor lucra. „Vă doresc să fiţi preoţi sfinţi”, le spus Patriarhul. Pe credincioşi i-a îndemnat să se roage pentru pacea Ierusalimului, locul unde lumea întreagă poate găsi răscumpărarea. Ultimele cuvinte le-a spus în limba română: „Vă invit pe toţi în Ţara Sfântă”.