Sfinţire de noi preoţi în Catedrala „Sf. Iosif”
16.06.2010, Bucureşti (Catholica) - Anul Preoţiei, deschis la Roma de Papa Benedict al XVI-lea în data de 19 iunie 2009, cu ocazia aniversării a 150 de ani de la trecerea la Tatăl ceresc a Sfântului Paroh de Ars, Ioan Maria Vianney, s-a încheiat în Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti în ziua de duminică, 13 iunie 2010, în Catedrala „Sf. Iosif” când, la Sfânta Liturghie solemnă de la ora 10.30, doi părinţi diaconi, Marian Blânda şi Florin Bordeuş, au primit cea de a doua treaptă a Sacramentului Preoţiei, prezbiteratul.
Sfânta Liturghie şi ceremonia de hirotonire au fost celebrate de Preasfinţitul Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti. La celebrare a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, care a primit promisiunile de ascultare şi respect datorate Episcopului locului de către candidaţii la Sfânta Preoţie. Împreună cu PS Cornel la altar au fost prezenţi şi părintele Wilhelm Dancă, profesor şi rector al Institutului Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iaşi, părinţii parohi ai comunităţilor de unde aparţin cei doi părinţi diaconi şi alţi preoţi din Bucureşti şi invitaţi speciali pentru această mare sărbătoare.
Cuvântul de zidire sufletească a fost ţinut de IPS Ioan Robu. „Este o mare sărbătoare pentru Arhidieceza noastră astăzi când, iată, ne-am adunat pentru Sfânta Liturghie în cadrul căreia vor fi sfinţiţi doi noi preoţi”. Astfel a anunţat Arhiepiscopul marele eveniment trăit de toţi cu emoţie în Catedrala „Sf. Iosif” şi a continuat amintind că prin această hirotonire de noi preoţi se încheie Anul Preoţiei cu bucuria „să primim noi preoţi în rândul Arhidiecezei, în rândul preoţilor care păstoresc poporul lui Dumnezeu în această parte a ţării”. Această bucurie este dată de faptul că „rodul harului stă în faţa noastră prin noii preoţi pe care îi primim” şi că „lucrarea harului lui Dumnezeu aduce roade în sufletele celor care s-au hotărât, pentru totdeauna, să devină slujitori ai Domnului”.
După ritul de hirotonire cei doi neoprezbiteri s-au alăturat celorlalţi preoţi la altar şi au rostit pentru prima dată cuvintele lui Cristos, cuvinte care transformă substanţial prin harul Duhului Sfânt pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele lui Cristos. La sfârşitul Sfintei Liturghii părintele Marian a adresat, în numele ambilor preoţi nou sfinţiţi, cuvântul de mulţumire pentru darul Preoţiei, mai înainte de toate lui Dumnezeu, părinţilor şi familiilor proprii, Păstorilor Bisericii locale din Arhidieceza de Bucureşti, rectorului şi profesorilor de la Institutul Teologic din Iaşi şi tuturor celor prezenţi, asigurându-i de întreaga lor rugăciune, cerând în acelaşi timp jertfe şi rugăciuni pentru ca ei, noi în viaţa de preoţi ai lui Cristos, să rămână fideli şi statornici în misiunea la care au fost chemaţi şi învredniciţi.
Duminica viitoare, 20 iunie 2010, părintele nou sfinţit Florin Bordeuş va celebra prima Sfântă Liturghie în biserica parohială din oraşul natal Braşov, urmând ca în următoarea duminică, 27 iunie 2010, în Catedrala „Sf. Iosif”, celălalt părinte sfinţit astăzi, Marian Blânda, să celebreze de asemenea Prima sa Sfântă Liturghie în comunitatea de unde a plecat pe drumul formării şi pregătirii pentru intrarea în secerişul Domnului. Dumnezeu să îi binecuvânteze şi să îi păstreze fideli şi statornici în viaţa de păstor ai turmei Domnului, Biserica!