Papa către tineri: alegeţi iubirea în fiecare zi
19.09.2010, Londra (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea i-a îndemnat pe tineri să aleagă să iubească în fiecare zi, conştienţi de faptul că au fost făcuţi pentru a iubi şi pentru a fi iubiţi. Afirmaţia a fost făcută ieri, când Pontiful s-a adresat miilor de tineri veniţi în piaţa de lângă Catedrala londoneză a Preasfântului Sânge. Tinerii au venit pentru a urmări pe ecrane uriaşe Liturghia de la ora 10AM, celebrată de Pontif în Catedrală. La finalul ei, Sfântul Părinte a ieşit pentru a-i vedea pe tineri şi pentru a le adresa câteva cuvinte.
„În aceste momente cât suntem împreună, doresc să vă vorbesc din inimă şi să vă cer să vă deschideţi inimile spre ceea ce am să vă spun. Vă cer fiecăruia dintre voi în primul rând să priviţi în propria inimă. Gândiţi-vă la toată iubirea pe care inima a fost făcută să o primească şi la toată iubirea pe care trebuie să o dea. La urma urmelor, noi toţi am fost făcuţi pentru a iubi. În fiecare zi noi trebuie să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru iubirea pe care o cunoaştem deja, pentru iubirea care ne-a făcut cine suntem, iubirea care ne-a arătat ce este cu adevărat important în viaţă. Trebuie să îi mulţumim Domnului pentru iubirea pe care am primit-o de la familiile noastre, de la prietenii noştri, profesorii noştri, de la toţi cei care ne-au ajutat în viaţă să conştientizăm cât de preţioşi suntem, în ochii lor şi în ochii lui Dumnezeu.”
Sfântul Părinte a continuat: „Suntem chemaţi şi să dăm iubire, să o transformăm în inspiraţia noastră în tot ce facem şi pentru lucrurile cele mai durabile din vieţile noastre. Fericita Maică Tereza de Calcutta, marea misionară a carităţii, ne amintea că a da iubirea, curată şi generoasă, este rodul unei decizii zilnice. În fiecare zi noi trebuie să alegem să iubim, iar aceasta cere ajutor, un ajutor care vine de la Cristos, din rugăciune şi din înţelepciunea ce se găseşte în lumea aceasta, din harul care ni se dă nouă în Sacramentele Bisericii Sale. Vă cer să priviţi în inimile voastre în fiecare zi pentru a găsi izvorul iubirii adevărate. Isus este mereu acolo, aşteptându-ne în linişte să fim cu El şi să îi ascultăm glasul. Adânc în inima voastră Isus vă cheamă să petreceţi timp cu El în rugăciune. Dar acest fel de rugăciune, rugăciunea adevărată, cere disciplină; cere să rezervaţi momente de tăcere zi de zi. Adesea înseamnă să îl aşteptăm pe Domnul să ne vorbească. Chiar şi în mijlocul vieţilor noastre aglomerate şi stresate trebuie să găsim spaţiu pentru tăcere, deoarece în tăcere îl găsim pe Dumnezeu; în tăcere ne descoperim adevăratul eu.”