Întâlnirea persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi
14.10.2010, Iaşi (Catholica) - Duminică, 10 octombrie 2010, la Sanctuarul Marian de la Cacica a avut loc pelerinajul persoanelor consacrate, urmat de o solemnă Sfântă Liturghie celebrată de PS Aurel Percă, Episcopul auxiliar de Iaşi. La eveniment au participat persoanele consacrate din aproape toate institutele de viaţă consacrată din această Dieceză, precum şi numeroşi credincioşi, aflăm de pe Ercis.ro. Întâlnirea a început cu o procesiune condusă de pr. Alois Fechet, vicar episcopal pentru viaţa consacrată în Dieceza de Iaşi, şi a dorit să fie o cunună de rugăciuni şi cântări pentru a o cinsti pe Preasfânta Fecioară Maria, mama cerească şi modelul vieţii consacrate.
După-amiază, întâlnirea a continuat cu o conferinţă susţinută de pr. dr. Ştefan Lupu, vicerectorul Institutului Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi, având ca temă: „Actualitatea mesajului fericitului John Henry Newman”, Cardinal beatificat de puţin timp de către Papa Benedict al XVI-lea cu ocazia vizitei sale în Anglia. „La Cacica, Preasfânta Fecioară Maria ne-a invitat să-i urmăm drumul, să parcurgem aceeaşi cale de credinţă şi umilinţă, să privim deseori spre ea pentru a face parte din poporul celor fericiţi. Da, o Maria! Fericiţi cei care în mijlocul întunericului nopţii au crezut in strălucirea luminii! Iar lumina eşti tu. Aşteptăm icoana ta pelerină în parohiile comunităţile şi casele noastre, pentru ca, venerându-te cu evlavie, să te avem mereu cu noi!”, scrie la final sr. Gabriela Cibotariu în corespondenţa pentru situl ieşean.