Pr. polonez Marek Rybinski ucis vineri la Manouba
19.02.2011, Roma (Catholica) - Autorităţile din Tunisia au condamnat dur uciderea la Manouba a preotului salezian polonez Marek Rybinski. Trupul prelatului în vârstă de 34 de ani a fost găsit vineri în garajul şcolii unde îşi desfăşura o parte din activitatea misionară. Guvernul indică drept responsabili „un grup de terorişti extremişti” şi aminteşte că Tunisia a fost întotdeauna o ţară de coexistenţă paşnică între culturi şi religii. Însă în jurul locurilor de cult creştine au fost întărite măsurile de securitate. „Zilele trecute salezienii au primit o scrisoare semnată cu o zvastică, în care erau ameninţaţi evreii şi prin care li se cerea bani”, a explicat Episcopul de Tunis, Mons. Lahham Marun Elias, intervievat de Paolo Ondarza de la redacţia centrală a Radio Vatican. „Nimeni nu se aştepta, dar am aflat, după cele întâmplate, că acum 15 zile, pe 30 ianuarie, părinţii salezieni au primit o scrisoare de ameninţare scrisă în franceză şi adresată evreilor, prin care li se cerea bani, spunându-se că dacă nu s-ar fi dat suma respectivă, ar fi venit să îi ucidă în locuinţa lor”.
„Preotul ucis era economul comunităţii saleziene. Trebuie spus că, pentru lumea simplă din Tunisia, dacă nu eşti musulman atunci eşti evreu”. Întrebat dacă există vreo legătură între protestele şi dezordinile din aceste zile şi uciderea pr. Marek Rybinski, Episcopul Lahham Marun Elias a declarat: „Desigur există o legătură, dar va fi poliţia cea care va stabili acest lucru. Se pare însă că în Tunisia a luat naştere o mişcare islamică împotriva tuturor acelora care nu sunt musulmani. Acum o săptămână, aceştia au făcut o manifestaţie în faţa sinagogii din Tunis, spunând evreilor să plece pentru că armata lui Mahomed era gata să sosească. Partidul islamic din Tunis a declarat că manifestaţiile nu depindeau de mişcarea politică. Vineri, pe situl ministerului de Interne a fost condamnată uciderea preotului salezian, spunându-se că aceste grupuri de extremişti trebuie condamnate”.