Valorile care identifică Europa (I)
26.02.2011, Roma (Catholica) - La Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE) aparţin ca membrii actualele treizeci şi trei de conferinţe episcopale prezente pe continent, reprezentate de drept de preşedinţii lor, în afară de Arhiepiscopii de Luxemburg şi de Principatul Monaco şi de Episcopul de Chişinău, în Moldova. Preşedintele CCEE este Arhiepiscopul de Esztergom-Budapesta, Cardinalul Peter Erdo, care i-a acordat Viktoriei Somogyi un interviu despre activitatea organismului în L’Osservatore Romano. Interviul a apărut tradus pe Ercis.ro de pr. Mihai Pătraşcu, de unde îl preluăm în două părţi. Astăzi prima parte.
– Care sunt îndatoririle CCEE?
– Toate cele care se referă la viaţa pastorală a Bisericii, adică toate cele care interesează conferinţele episcopale. CCEE nu este un organ de decizie, ci consultativ şi de ajutor reciproc. Avem un program, o metodă operativă: în fiecare an organizăm o sesiune plenară cu indicarea unei teme centrale care reprezintă rezultatul lucrărilor desfăşurate în anul precedent. Realizăm investigaţii continentale despre teme cum ar fi predarea religiei, libertatea religioasă, condiţiile Bisericii în diferite ţări, sau, ca anul acesta, situaţia demografică, argument destul de complex. În afară de asta există o serie de comisii compuse în mod normal din responsabilii fiecărei conferinţe episcopale, care se ocupă de un sector specific (şcoală, universitate, învăţământ, vocaţii sacerdotale). Comisia Caritas in veritate aprofundează probleme dreptăţii şi păcii, a migraţiei şi ambientului, aspecte intim legate între ele. Apoi există comisii care organizează o dată pe an, sau la fiecare doi ani, întâlnirile şi programele lor conform unui plan concordat cu adunarea noastră plenară. Nu lipsesc colaborările instituţionale cu alte organizaţii, îndeosebi cu Simpozionul conferinţelor episcopale din Africa şi Madagascar; anual este stabilită o întâlnire tematică, o dată în Europa, o dată în Africa. Avem raporturi ecumenice cu Conferinţa Bisericilor Europene, organizaţie care adună toate Bisericile şi comunităţile creştine necatolice din Europa.
Există apoi un forum catolic-ortodox care în mod obişnuit organizează reuniuni despre teme referitoare la probleme nu atât dogmatice cât mai ales etice şi sociale; o iniţiativă care este foarte utilă în aspectele vieţii zilnice. Menţinem raporturi constante cu Comisia episcopatelor din Comunitatea europeană, care are ca vocaţie aceea de a cultiva raporturile cu organele Uniunii Europene; informează pentru aceasta secretariatul nostru cu privire la dezvoltările în desfăşurare la fiecare din structurile UE şi uneori ajută la constituirea unei poziţii catolice cu privire la problemele tratate. Cât priveşte Consiliul Europei la Strasbourg, organizaţia noastră menţine raporturile cu reprezentanţa Sfântului Scaun deoarece Consiliul Europei cuprinde un teritoriu mai extins, dincolo de Uniunea Europeană. Astfel şi Rusia, Turcia şi alte ţări membre sunt implicate în reuniuni; aşadar trebuie lucrat cu responsabilii acestor naţiuni atunci când e vorba de a lua poziţie cu privire la probleme sensibile pentru Doctrina Bisericii.
– La adunarea plenară a CCEE ţinută la Zagreb între 30 septembrie – 3 octombrie 2010 tema aflată în centrul dezbaterii a fost demografia şi familia în Europa. În ce mod poate Biserica să stimuleze confruntarea pentru a găsi o soluţie adecvată la această problemă, tot mai îngrijorătoare în societatea contemporană?
Echilibrul relativ al scăderii demografice a continentului nostru este datorat faptului că imigraţia depăşeşte aproape de trei ori numărul naşterilor. Asta înseamnă că pe cale naturală Europa nu este capabilă astăzi să asigure un echilibru demografic pozitiv. Această realitate are diferite consecinţe, cum ar fi creşterea minorităţilor religioase, lingvistice, etnice, şi a imigraţilor care uneori prezintă probleme pastorale ca şi catolici, sau ca şi creştini necatolici, cu cererea unei îngrijiri pastorale deosebite sau a folosirii structurilor noastre. De altfel, persoanele care provin dintr-o altă cultură, care urmează alte religii, trebuie să aibă posibilitatea de a convieţui nu numai paşnic, ci în mod constructiv cu populaţia continentului. În acest context Biserica ţine cont de două valori fundamentale: una este libertatea religioasă, care provine din demnitatea persoanei, aşa cum învaţă Conciliul al II-lea din Vatican. Asta înseamnă că şi minorităţile şi imigraţii au demnitatea lor şi trebuie să fie respectaţi în ceea ce priveşte libertatea religioasă. Apoi există valoarea identităţii istorice, culturale şi religioase a popoarelor europene. Acest aspect este luat în considerare tot mai mult şi de mişcările politice şi de guvernele europene. Însă trebuie găsite formele legitime care să oglindească, pe de o parte, recunoaşterea tuturor acestor valori şi, pe de altă parte, respectarea necondiţionată a demnităţii personale a tuturor. Şi totuşi ceea ce înainte era numită multiculturalitate pare să fi fost pur şi simplu o categorie politică. Şi refuzarea multiculturalităţii apare mai degrabă un termen mai mult politic decât teologic.
Noi trebuie să privim omul cu ochii credinţei, adică în respectarea demnităţii sale. Şi comunităţile care formează o naţiune, culturile naţionale, sunt lucruri preţioase în ochii Creatorului. Dacă apreciem diferitele genuri de animale, plante, şi mai mult trebuie să respectăm acea creatură minunată care este o societate, o cultură, o limbă umană. În Europa trebuie să apărăm aceste valori. Cât priveşte situaţia persoanelor, a imigraţilor, care deja locuiesc într-o ţară sau care sosesc acum, suntem în mod irevocabil angajaţi pentru recunoaşterea demnităţii lor. În acelaşi timp, recunoaştem competenţa statelor şi valoarea orânduirii juridice a naţiunilor. Europa atrage migranţii care provin din restul lumii tocmai pentru că în ea există instrumentele care garantează o ocrotire juridică a indivizilor şi a ordinii publice, din păcate negarantate în unele regiuni, ca acelea lovite de răsturnări politice violente (terorism, război civil) sau de extremă sărăcie, corupţie, dezordine. Aşadar trebuie să apreciem legalitatea şi ordinea garantată de societăţile europene.
– În misiunea CCEE o misiune foarte importantă este reprezentată de raporturile ecumenice. În domeniul familiei, de exemplu, există colaborare concretă cu Bisericile ortodoxe.
– În urmă cu doi ani, la Trento, s-a ţinut un forum comun şi am publicat un volum cu intervenţiile şi declaraţia finală despre familie. Valorile referitoare la familie apărate de Biserica Catolică sunt aceleaşi recunoscute de lumea ortodoxă. A le promova în legislaţiile naţionale sau prin angajarea socială a diferitelor Biserici este deci o misiune comună. Forme de colaborare între catolici şi ortodocşi există în multe state, inclusiv ţările baltice, şi trebuie de subliniat convergenţa cu privire la teme de mare actualitate cum ar fi dreptul la obiecţie de conştiinţă a medicilor şi a infirmierilor în cazul intervenţiilor contrare demnităţii vieţii umane (recent tratată la Consiliul Europei).
– Este posibilă o manifestaţie europeană pentru familie, promovată de CCEE, care să se desfăşoare în acelaşi timp în fiecare naţiune?
– Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa nu se ocupă de organizarea manifestaţiilor de piaţă. Mari manifestaţii, care au avut în primele rânduri pe catolici, au fost făcute, de exemplu în Spania, pentru a apăra valori creştine puse în pericol. Misiunea noastră este să transmitem în mod autentic Doctrina socială a Bisericii şi să dăm mărturie în faţa lumii.
– Lumea industrializată încearcă să rezolve problema demografică, cel puţin în parte, facilitând imigraţia, care pare să ofere o soluţie imediată. Totuşi, cel puţin în Europa, acest lucru provoacă tensiuni între cetăţeni şi imigraţi, îndeosebi necreştinii. Cum vedeţi viitorul Europei în acest sens?
– Nu am darul profeţiei. Este sigur că este dublu comportamentul atâtor ţări din occidentul european. Pe de o parte, doresc sau au nevoie de imigraţie deoarece costă mai puţin a primi forţă de lucru adultă în loc de a educa şi a forma în Europa pe tinerii care se nasc aici. Acesta este un calcul pur economic, financiar, care nu ţine cont de demnitatea umană. Acest mod de a raţiona consideră fiinţa umană un instrument, nu un scop. Pe de altă parte, există tendinţe în politica ţărilor occidentale care frânează imigraţia; îi refuză pe noii sosiţi fie pentru că ei nu reuşesc să se integreze în societate fie pentru că ei vor să continue să trăiască într-un mod care, în funcţie de ţara de primire, deranjează pe cetăţeni. În acest sens, noi am tratat problema rromilor, mai ales în cadrul Uniunii Europene. Nu vorbesc despre migranţii care provin din exteriorul UE, ci din interiorul ei: de exemplu, între Bulgaria, România, Ungaria şi Slovacia orientală sunt mase de populaţie ţigănească sau rrom care, adesea, încearcă să meargă în ţările occidentale, în Canada, Franţa, Scandinavia, Germania etc. Însă şi aici există o problemă de înţelegere. În Occident societatea vede problema, dar nu toţi văd cauzele acestei imigraţii sau migraţii interne în UE. Trebuie reafirmat că în ţările citate mai sus, noi membre ale UE, până la sfârşitul epocii socialiste aveau toţi un loc de muncă, nu bine plătit, poate nejustificabil nici din punct de vedere economic, dar aveau un loc de muncă, şi lumea muncii era un sector de integrare în societate şi pentru aceste grupuri de persoane.
După prăbuşirea sistemului, industria de construcţii, care asuma toată această forţă de lucru, a fost privatizată. Multe întreprinderi au fost închise, altele modernizate şi, din cauza tehnologiei, nu au mai avut nevoie de manoperă. Pentru acest motiv, mase de oameni au rămas fără muncă şi această situaţie durează de acum de o generaţie. Aceste persoane sunt nu nomade, în nici una din naţiunile citate. Au o locuinţă fixă, chiar dacă problemele nu lipsesc. Deci, putem arăta cu siguranţă unde locuiesc, câte sunt, care este vârsta lor medie, ce tip de formare au, sau nu au, de vreme ce majoritatea lor nu sunt calificate. Trebuie ţinut cont şi de această circumstanţă. Vorbind cu colegi din aceste ţări din estul Europei, există convingerea că pentru un salariu foarte modest, de exemplu 1,80 de euro pe oră, toţi rămân acasă. Nu e vorba de oameni care nu vor să muncească. Fiecare în această lume vrea să rămână acolo unde s-a născut şi vrea să trăiască în mod demn, vrea să poată munci şi câştiga pentru întreţinerea sa. Acest lucru este valabil şi pentru aceste popoare. Deci, o colaborare mai concretă cât priveşte sprijinul dat creării de locuri de muncă în acest zone din estul Europei ar putea să contribuie la soluţionarea tensiunii sociale în unele ţări occidentale. Este o problemă pe care noi, pe baza datelor noastre, a experienţelor noastre pastorale, putem cel puţin să relansăm, contribuind la organizarea de întâlniri şi cerând organismelor Uniunii Europene de a participa la întâlniri tematice despre această problemă gravă.
