Pelerinajul moaştelor Sf. Eugen de Mazenod
07.03.2011, Bucureşti (Catholica) - Pe 21 mai 2011, se împlinesc 150 de ani de când s-a născut pentru cer Sf. Eugen de Mazenod. În acest context, începând cu data de 6 martie, Sf. Eugen de Mazenod, însoţit de fiii lui, Misionarii Oblaţi ai Mariei Imaculate, va face un pelerinaj în mai multe parohii romano-catolice din România. Acest sfânt a întemeiat în 1816 Congregaţia Misionarilor Oblaţi ai Mariei Imaculate, şi mai târziu a fost Episcop de Marsilia. Pe 3 decembrie 1995 a fost proclamat sfânt de către Papa Ioan Paul al II-lea, citim în relatarea de pe OMIsat.net.
Prima etapă a acestui pelerinaj va fi parohia romano-catolică Maica Îndurerată, din Bucureşti Noi, pentru că acolo a apărut această iniţiativă a pelerinajului. Înainte de Sfânta Liturghie, un filmuleţ va povesti despre Sf. Eugen, iar în cadrul predicii un misionar va pune accentul asupra unui aspect al vieţii lui. După ce lumea îl va primi şi îl va cunoaşte pe acest pelerin misionar, va fi timpul mijlocirii pentru nevoile lumii, mai ales ale familiilor în dificultate. El care a trecut prin suferinţele şi provocările unei familii dezmembrate către o viaţă de sfinţenie poate să mijlocească pentru cele în dificultate.
La sfârşitul Liturghiei, adunarea se va adresa aşadar lui printr-o litanie, iar în încheiere se va da binecuvântarea solemnă cu moaştele Sf. Eugen. Acest pelerin are ceva de spus şi copiilor, astfel că după celebrarea Sf. Liturghii şi ei vor fi invitaţi la o întâlnire mai apropriată cu persoana lui. Până pe 15 mai 2011, în fiecare duminică, exceptând Duminica Floriilor şi Paştele, Pelerinajul Sf. Eugen se va opri într-o parohie din oraşele de Bucureşti, Ploieşti, Târgovişte, Braşov, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Craiova şi Slatina.
