Telegramă la moartea preşedintelui Vaclav Havel
23.12.2011, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a trimis o telegramă de condoleanţe preşedintelui Republicii Cehe, Vaclav Klaus, cu ocazia morţii duminica trecută a fostului preşedinte Vaclav Havel, ale cărui funeralii au fost celebrate ieri dimineaţa în Catedrala Sf. Vitus din Praga. Preşedintele Havel avea 75 de ani.
În text, Sfântul Părinte îşi exprimă apropierea faţă de toţi participanţii la funeralii, alăturându-li-se în „încredinţarea sufletului celui decedat milostivirii infinite a Tatălui ceresc”. Aminteşte de asemenea de curajul lui Vaclav Havel în apărarea „drepturilor omului într-o vreme în care acestea erau sistematic refuzate poporului din ţara voastră”. Pontiful a lăudat „conducerea vizionară pentru formarea unei noi politici democrate după căderea regimului anterior” şi i-a mulţumit lui Dumnezeu „pentru libertatea de care se bucură acum poporul ceh”.
Sfântul Părinte îşi încheie telegrama acordând binecuvântarea sa apostolică, pentru întărirea spirituală şi pentru mângâierea tuturor celor care îl deplâng pe cel plecat dintre noi, „în speranţa învierii la o viaţă nouă”.
