Să ducem bucuria şi lumina lui Dumnezeu şi altora
05.01.2012, Vatican (Catholica) - În dimineaţa zilei de miercuri, 4 ianuarie 2012, Papa Benedict al XVI-lea a ţinut audienţa sa generală săptămânală în Aula Paul al VI-lea, în prezenţa a 7.000 de pelerini. Papa a dedicat cateheza sa misterului Naşterii Domnului, arătând că „prima reacţie în faţa acestei acţiuni extraordinare a lui Dumnezeu care se face prunc, se face om” este bucuria. Aceasta „se naşte din uimirea inimii văzând cum Dumnezeu este aproape de noi, cum Dumnezeu se gândeşte la noi, cum Dumnezeu acţionează în istorie; este o bucurie care se naşte din contemplarea feţei acelui umil prunc pentru că ştim că este Faţa lui Dumnezeu prezent pentru totdeauna în omenire, pentru noi şi cu noi. Crăciunul este bucurie pentru că vedem şi în sfârşit suntem siguri că Dumnezeu este binele, viaţa, adevărul omului şi se coboară până la om, pentru a-l ridica la El: Dumnezeu devine atât de apropiat încât poate fi văzut şi atins”.
În continuare, Pontiful a arătat că „în acel Prunc… ceea ce Dumnezeu este: veşnicie, forţă, sfinţenie, viaţă, bucurie, se uneşte cu ceea ce suntem noi: slăbiciune, păcat, suferinţă, moarte. Teologia şi spiritualitatea Crăciunului folosesc o expresie pentru a descrie acest fapt, vorbesc despre admirabile commercium, adică despre un schimb minunat între divinitate şi umanitate… Primul act al acestui schimb minunat se realizează în însăşi umanitatea lui Cristos. Cuvântul a asumat umanitatea noastră şi, în schimb, natura umană a fost ridicată la demnitatea divină. Al doilea act al schimbului constă în participarea noastră reală şi intimă la natura divină a Cuvântului… Crăciunul este sărbătoarea în care Dumnezeu se apropie atât de mult de om încât împărtăşeşte însuşi actul său de a se naşte, pentru a-i revela demnitatea sa cea mai profundă: aceea de a fi fiu al lui Dumnezeu”.
„Astfel visul omenirii începând în Paradis – vrem să fim ca Dumnezeu – se realizează în mod neaşteptat nu datorită măreţiei omului, care nu se poate face Dumnezeu, ci prin umilinţa lui Dumnezeu, care coboară între noi în umilinţa Sa şi ne ridică la adevărata măreţie a fiinţei Sale”. Papa Benedict al XVI-lea şi-a mai îndreptat atenţia asupra unui alt aspect al Crăciunului, simbolizat de lumină. „Venirea lui Cristos risipeşte întunericul lumii, umple Noaptea sfântă cu o strălucire cerească şi răspândeşte pe faţa oamenilor strălucirea lui Dumnezeu Tatăl, şi astăzi… În Misterul Întrupării, Dumnezeu, după ce a vorbit şi a intervenit în istorie prin mesageri şi cu semne, a apărut, a ieşit din lumina Sa de nepătruns, pentru a lumina lumea”.
Toţi creştinii trebuie să fie conştienţi de misiunea şi responsabilitatea lor de a da mărturie despre această lumină a Evangheliei, şi de a o duce lumii. Biserica primeşte lumina lui Cristos „pentru a fi luminată de ea şi pentru a o răspândi în toată strălucirea sa. Şi acest lucru trebuie să aibă loc şi în viaţa noastră personală”. „Crăciunul înseamnă a ne opri ca să contemplăm acel Prunc, Misterul lui Dumnezeu care se face om în umilinţă şi în sărăcie, dar înseamnă mai ales a primi din nou în noi înşine pe acel Prunc, care este Cristos Domnul, pentru a trăi din însăşi viaţa Sa, pentru a face astfel încât sentimentele Sale, gândurile Sale, acţiunile Sale să fie sentimentele, gândurile şi acţiunile noastre. A celebra Crăciunul înseamnă aşadar a manifesta bucuria, noutatea, lumina pe care această Naştere a adus-o în toată existenţa noastră, pentru a duce şi noi altora bucuria, adevărata noutate, lumina lui Dumnezeu”.
