Botezul este prima alegere a părinţilor şi a naşilor în educarea la credinţă
10.01.2012, Vatican (Catholica) - Primind Botezul, omul bea din izvorul mântuirii, a amintit Papa Benedict al XVI-lea în cadrul celebrării din sărbătoarea Botezului Domnului, 8 ianuarie 2012, ocazie în care a administrat Sacramentul la 16 nou-născuţi, în Capela Sixtină. Alegerea de a-şi boteza proprii copii a fost numită de Sfântul Părinte drept „prima alegere educativă ca martori ai credinţei” din partea părinţilor şi a naşilor. Este vorba despre o alegere „fundamentală”, şi de o îndatorire „grea” şi „foarte angajantă”, având în vedere capacităţile umane „mereu limitate”. „Însă a educa devine o misiune minunată dacă este îndeplinită în colaborare cu Dumnezeu, care este primul şi adevăratul educator al oricărui om”.
„În prima lectură pe care am ascultat-o, luată din Cartea profetului Isaia, Dumnezeu se adresează poporului Său exact ca un educator. Îi avertizează pe israeliţi cu privire la pericolul de a căuta să se adape şi să îşi potolească foamea la izvoare greşite… Dumnezeu doreşte să ne dea lucruri bune de băut şi de mâncat, lucruri care ne fac bine, în timp ce noi uneori folosim rău resursele noastre, le folosim pentru lucruri care sunt inutile, ba mai mult, care sunt chiar nocive. Dumnezeu doreşte să ni se dăruiască pe Sine însuşi şi Cuvântul Său: ştie că îndepărtându-ne de El ne vom afla foarte repede în dificultate, asemenea fiului risipitor din parabolă, şi mai ales vom pierde demnitatea noastră umană. Şi pentru aceasta ne asigură că El este milostivire infinită, că gândurile Sale şi căile Sale nu sunt ca ale noastre – din fericire pentru noi! – şi că putem mereu să ne întoarcem la El, la casa Tatălui. Apoi ne asigură că dacă vom primi Cuvântul Său, El va aduce roade bune în viaţa noastră, ca ploaia care irigă pământul”.
Pontiful a amintit apoi cuvintele Psalmului: „Vom scoate cu bucurie apă din izvoarele mântuirii” (12,2-6). „Care sunt ‘izvoarele mântuirii’?”, s-a întrebat el. „Sunt Cuvântul lui Dumnezeu şi Sacramentele. Adulţii sunt primii care trebuie să se alimenteze de la aceste izvoare, pentru a-i putea conduce pe cei mai tineri în creşterea lor. Părinţii trebuie să dea atât de mult, dar pentru a putea să dea au nevoie la rândul lor să primească, altminteri se golesc, se usucă. Părinţii nu sunt izvorul, aşa cum nici noi preoţii nu suntem izvorul: suntem mai degrabă ca nişte canale, prin care trebuie să treacă seva vitală a iubirii lui Dumnezeu. Dacă ne îndepărtăm de izvor, noi înşine simţim cei dintâi consecinţele în mod negativ şi nu mai suntem în măsură să îi educăm pe alţii. Pentru aceasta ne-am angajat spunând: ‘Vom scoate cu bucurie apă din izvoarele mântuirii'”.
Făcând apoi referire la a doua lectură (1Ioan 5,6) şi la Evanghelie (Marcu 1,7-11), Sfântul Părinte a arătat că Sf. Ioan Botezătorul a fost „un mare educator al discipolilor săi, pentru că i-a condus la întâlnirea cu Isus, despre care a dat mărturie. Nu s-a preamărit pe sine însuşi, nu a dorit să îi ţină pe discipoli legaţi de el… Adevăratul educator nu leagă persoanele de sine, nu este posesiv. Doreşte ca fiul, sau discipolul, să înveţe să cunoască adevărul şi să stabilească un raport personal cu el. Educatorul îşi face datoria sa până la capăt, şi nu lasă să lipsească prezenţa sa atentă şi fidelă; însă obiectivul său este ca acela care trebuie educat să asculte glasul adevărului vorbind inimii sale şi să îl urmeze pe un drum personal”. Papa a mai subliniat că în educarea la credinţă, „ştim că nu suntem singuri şi că mărturia noastră este susţinută de Duhul Sfânt”.
„El e cel care luminează mintea, încălzeşte inima educatorului pentru ca să ştie să transmită cunoaşterea şi iubirea lui Isus. Rugăciunea este prima condiţie pentru a educa, pentru că rugându-ne ne punem în dispoziţia de a-i lăsa lui Dumnezeu iniţiativa, de a-i încredinţa pe copii Lui, care îi cunoaşte mai înainte şi mai bine decât noi şi ştie în mod perfect care este adevăratul lor bine. În acelaşi timp, atunci când ne rugăm ascultăm inspiraţiile lui Dumnezeu pentru a face bine partea noastră, care ne revine şi trebuie să o realizăm. Sacramentele, în special Euharistia şi Pocăinţa, ne permit să îndeplinim acţiunea educativă în unire cu Cristos, în comuniune cu El şi încontinuu reînnoiţi de iertarea Sa. Rugăciunea şi Sacramentele ne obţin acea lumină de adevăr graţie căreia putem fi în acelaşi timp tandri şi puternici, putem să folosim delicateţea şi fermitatea, să tăcem şi să vorbim la momentul potrivit, să reproşăm şi să corectăm în manieră justă”.
